miercuri, octombrie 28, 2026

Dublă crimă în Timiș. Doi soți au fost uciși în casă

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Oamenii legii din Timiș se confruntă cu un caz extrem de șocant, după ce o persoană a anunțat Poliția că și-a găsit ambii părinți decedați într-un imobit din localitatea Cebza. Anchetatorii au descoperit că ambele victime au fost înjunghiate, având răni în jurul gâtului.

„În data de 27.07.2025, în jurul orelor 14:40, organele de poliție au fost sesizate prin SNUAU 112 de către o persoană sex masculin, cu privire la faptul că într-un imobil situat în localitatea Cebza,  jud. Timiș, au fost găsite decedate două persoane, respectiv o persoană de sex feminin, care prezenta în zona gâtului două plăgi înjunghiate și o persoană de sex masculin, care prezenta în zona gâtului o plagă înjunghiată. Precizăm că persoana care a sesizat organele de poliție este fiul victimelor.

Organele de poliție, împreună cu procurorul de caz, s-au deplasat la fața locului și au constatat că cele sesizate se confirmă. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 188 alin. 1 C.p., raportat la art. 189 alin.1 lit. f C.p.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș a dispus efectuarea unei cercetări a locului faptei, cât și a unei autopsii cu privire la cadavrele celor două victime. Până la acest moment nu a fost întocmit raportul de necropsie pentru a se stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc decesul.

Organele de poliție din cadrul I.P.J Timiș – Serviciul Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș continuă cercetările în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a autorului/autorilor comiterii faptei”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI