marți, octombrie 27, 2026

Ministrul Cseke Attila a inaugurat la Râmnicu Vâlcea o nouă creșă construită prin programul „Sfânta Ana”

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat, sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, în cartierul Goranu, cea de-a nouăsprezecea creșă construită în țară prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență(PNRR). Creșa de la Goranu este cea de-a doua din Râmnicu Vâlcea construită prin acest program, după cea de pe strada Morilor, care a fost dată în folosință la sfârșitul anului trecut. Prin construcția acestor creșe, Guvernul și-a propus să contribuie la rezolvarea problemei demografice din România.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Noua creșă  din Râmnicu Vâlcea,care va începe să funcționeze în anul școlar 2025-2026, are o valoare totală de circa 28,4 milioane lei, o capacitate de 110 locuri și va avea în jur de 40 de angajați.

Alarmă demografică!

Cseke Attila a dat exemplu de bune practici Primăria din  Râmnicu Vâlcea și pe primarul Mircia Gutău, subliniind tenacitatea de care dau dovadă în crearea proiectelor și atragerea fondurilor pentru realizarea acestor proiecte.

Potrivit lui  ministrului, în prezent se află în derulare  în diverse stadii, 246 de astfel de creșe care se construiesc în toată țara. ” Pe  cea  de-a 19-a am inaugurat-o și am predat-o astăzi municipiului Râmnicu Vâlcea, 91 sunt în faza de execuție și restul de 136 în faza de proiectare, ceea ce înseamnă că în două, trei luni să intrăm pe șantier. Este un program (…) care vine să răspundă la una dintre cele mai mari probleme ale României, dacă nu cea mai mare (…). Este vorba de problema demografică. În 2019, în România s-au născut 215.000 de copii, în 2023, 155.000 de copii, iar anul trecut 149.600 de copii. Este o scădere aproape de 30% și este evident că statul român trebuie să adopte măsuri în care să susțină familiile și să susțină natalitatea”, conform ministrului.

  Primarul Gutău spune că în proximitatea creșei vot fi construite  o bază sportivă, un bazin de înot și un heliport 

Primarul  Mircia Gutău  a precizat că în imediata apropiere a noii creșe se va construi o bază sportivă de tip I, cu fonduri prin Compania Națională de Investiții, un bazin de înot didactic tot cu fonduri guvernamentale, precum și un heliport cu bugetare locală; de asemenea, o nouă rețea de drumuri va lega zona de municipiu, astfel încât drumul până în oraș să nu dureze mai mult de 10 – 12 minute, iar compania locală de transport public va amenaja o stație de călători pentru o linie dedicată beneficiarilor acestei unități ante-preșcolare.

La inaugurare au participat președintele Consiliului Județean, Constantin Rădulescu, de prefectul Gabriel Oprea, de parlamentari, consileri locali și județeni.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Bani din Tranziție Justă pentru tranziția canalului colector de la deschis la casetat

Primăria Craiova aplică pentru fonduri europene din Planul de Tranziție Justă pentru finanțarea casetării canalului colector, proiect aflat deja...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI