Potrivit unui comunicat al AJOFM Dolj, la sfârșitul lunii NOIEMBRIE 2024, rata șomajului înregistrat la nivelul judeţului a fost de 8.88%, corespunzătoare unui număr total de 20.406 şomeri, din care 9.313 femei.
„Din totalul de 20.406 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Dolj, 1.842 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 18.564 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 18.903șomeri provin din mediul rural și 1.503 sunt din mediul urban. Șomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Dolj (37,2 %), urmaţi de cei cu nivel de instruire gimnazial (37 %), iar 13,3 % au absolvit învăţământ liceal/postliceal. Șomerii cu nivel de instruire profesional reprezintă 10.8 % din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii superioare au o pondere de 1.7 %”, precizează comunicatul.
Probabil din modestie, reprezentanții agenției doljene nu prezintă date comparative cu celelalte județe. Aceste date sunt însă disponibile pe site-ul agenției naționale, care a ajuns deja cu contabilizarea la nivelul lunii decembrie.

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la finalul lunii decembrie 2014, județul Dolj înregistra aceeași rată a șomajului, de 8, 88 la sută, care plasează județul pe locul III la nivel național, depășit doar de Teleorman și Vaslui, unde rata șomajului depășește 9 la sută.
Dacă luăm în calcul numărul total al șomerilor, Doljul este însă campion absolut, cu peste 20.398 de șomeri, la mare distanță de următoarele clasate. Este practic singurul județ din țară cu peste 20.000 de șomeri. Spre comparație, Doljul are la fel de mulți șomeri cât au împreună județele Teleorman și Vaslui adunate. Pe locul doi, la mare distanță, se plasează județul Suceava, cu ceva mai mult de 13.000 de șomeri.


