sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Săuleanu, de la avocat la inculpat

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Figură emblematică pentru breasla avocaților din Craiova, Lucian Săuleanu este, de câțiva ani, o persoană extrem de activă în politica locală. Primii pași în această direcție i-a făcut sub culorile PNL, însă ambițiile personale l-au făcut până la urmă să apuce calea USR, partid din partea căruia a și candidat în anul 2020 pentru funcția de primar al urbei. Deși ar fi vrut ca lupta sa pentru Primăria Craiova să reprezintă biletul pentru un mandat de parlamentar la alegerile generale din toamna aceluiași an, Săuleanu a trebuit să se mulțumească doar cu mandatul de consilier local. Probabil că tot speranța de a ajunge în Parlament l-a făcut să părăsească, în anul 2022, USR în favoarea REPER, devenind și președintele organizației Craiova.

O noapte de pomină

Pe lângă „saltul“ de la politica locală la cea din Capitală, Lucian Săuleanu și-ar dori, se pare, și o funcție de conducere în cadrul Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), post râvnit de foarte mulți dintre colegii săi de breaslă. Totuși, visele fostului Decan al Baroului Dolj sunt acum în pericol din pricina unei întâmplări petrecute în noaptea de 27 noiembrie 2022. Atunci, așa după cum presa a relatat, avocatul-consilier a fost prins de către polițiștii Biroului Rutier Craiova conducând sub influența băuturilor alcoolice.
Din păcate pentru Săuleanu, aparatul alcooltest a arătat atunci o concentrație de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care s-a ales cu un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe a unui vehicul.

Încurcate sunt căile Justiției

Iar la începutul lunii trecute, dosarul în care Lucian Săuleanu apare în calitate de inculpat a ajuns pe masa magistraților de la Judecătoria Craiova, primul termen fiind 25 aprilie, atunci când a fost admisă declarația de abținere formulată de către judecătoarea Vali-Ştefania Ileana-Niţă. Cum spuneam încă de la început, soluția care va fi luată până la urmă de magistrații craioveni reprezintă o miză uriașă pentru Săuleanu, care în cazul unei soluții nefavorabile riscă să-și vadă planurile date complet peste cap, o condamnare penală fiind o pată extrem de urâtă pe cazierul unui candidat pentru Parlamentul României ori a unui avocat care vizează un post de conducere în cadrul UNBR. Pe la colțurile Judecătoriei Craiova se vorbește deja de faptul că Săuleanu speră să obțină o condamnare cu amânarea executării pedepsei. Ar fi o portiță legală prin care consilierul REPER și-a menține cazierul curat, ceea ce, teoretic, nu l-ar transforma într-un „penal în funcții publice“.

Dogmele „haștag-rezist“ impuneau o demisie
Deși societatea românească a cam respins îndemnurile useriste care cereau aproape isteric ca orice persoană publică acuzată de comiterea unei fapte penale  să fie, imediat, îndepărtată din orice funcție, nu putem să nu ne întrebăm dacă nu cumva susținătorii „religiei haștagiste“ ar trebui să fie primii care respectă „poruncile“ pe care le vor aplicate în cazul adversarilor politici?  Nu cumva Lucian Săuleanu ar fi trebuit să demisioneze din poziția de consilier local? Sau există vreo excepție de la regulă care spune că lupta împotriva „penalilor în funcții publice“ se suspendă când e vorba despre unul dintre susținătorii acestei politici?!

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI