În ultimii doi ani, organigrama Primăriei Craiova cuprindea 610 posturi în total cu vreo 500 dintre acestea ocupate și restul vacante. În ultima perioadă, edilii au avut ceva activitate la capitolul angajări, numărul posturilor ocupate la ora actuală depășind 530. Însă valul angajărilor abia începe, după cum arată noua organigramă a aparatului municipal, care prevede nu mai puțin de 684 de posturi în structură, cu peste 140 dintre acestea rămase vacante.
Record istoric: 684 de posturi în organigrama Primăriei Craiova
Proiectul noii organigrame figurează pe ordinea de zi a ședinței din 23 februarie 2023. „Urmare modificărilor propuse, organigrama aparatului de specialitate al primarului municipiului Craiova va avea un număr de 684 posturi, structurate astfel: 3 funcţii de demnitate publică; 543 funcţii publice, din care 55 funcţii publice de conducere și 488 funcţii publice de execuţie; 138 funcţii contractuale, din care 4 funcţii de conducere şi 134 funcţii de execuţie. Din numărul total de posturi precizat mai sus, 49 de posturi, structurate în 47 funcţii publice şi 2 funcţii contractuale, sunt stabilite potrivit pct. 2 din anexa la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 63/2010, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 13/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru Direcţia de evidenţă a persoanelor, 10 posturi de natură contractuală sunt stabilite conform pct. 4 din anexă pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, pe perioada derulării proiectelor, iar 65 posturi sunt stabilite conform art. VI pct. 3 din Ordonanţa de Urgenţă nr. 41/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri bugetare, pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, care prevăd ca indicator de rezultat sau indicator de sustenabilitate postimplementare înfiinţarea unor posturi”, se arată în raportul întocmit de funcționarii Primăriei Craiova.

Câte-un pluton de bugetari în plus la Urbanism, Juridic și Stadion
Documentația înaintată consilierilor locali susține că propunerea de reorganizare a unor compartimente funcţionale este construită astfel încât să raspundă cerinţelor de eficienţă şi eficacitate specifice unei autorităţi locale moderne. „Departamentele care vor asigura implementarea programului strategic propus se vor reorganiza pentru a obţine rezultate cât mai eficiente. Resursa umană va fi alocată preponderent către departamentele funcţionale în care se desfăşoară activităţi precum atragerea de resurse financiare externe, mai ales prin accesarea fondurilor europene, monitorizarea şi administrarea serviciilor publice, amenajarea teritorială şi urbanism, planificarea investiţiilor publice, încasarea impozitelor şi taxelor locale etc”, se arată în raport. Mai multe dintre direcțiile și serviciile primăriei sunt beneficiare nete ale măririi organigramei, în funcție de necesitățile identificate de edili. Printre altele, Direcția de impozite și taxe beneficiază de o structură nouă, cu 6 posturi, dedicată exclusiv gestionării taxei de salubrizare. Structuri noi sunt propuse spre înființare și în cadrul Direcției baze sportive sau Direcției elaborare și implementare proiecte europene. Cea mai mare creștere de personal e propusă la Direcția elaborare și implementare proiecte europene, unde vor fi înființate nu mai puțin de 20 de posturi. Alte 15 noi posturi vor fi înființate în cadrul Direcției de urbanism, și câte 10 posturi în plus apar în organigrama primăriei la Direcția juridică, Direcția investiții, achiziții și licitații, Direcția de impozite și taxe și Serviciul administrare și exploatare stadion. Pe lângă posturile nou-înființate, un mare număr de funcții din structura municipală sunt transformate în posturi de debutant, pentru atragerea tinerilor în aparatul de lucru al primarului, după cum precizează proiectul de organigramă.

Trebuie menționat că în rândurile de mai sus este vorba numai de funcționarii publici și personalul contractual din aparatul propriu al primăriei, armata bugetară din subordinea municipalității fiind cu mult mai mare. Primăria Craiova are în subordine poliția locală, o direcție două servicii, un club sportiv, o regie, mai multe societăți comerciale și instituții de cultură care cuprind însumat alte câteva mii de salariați.


