miercuri, octombrie 28, 2026

Regie de Țârcovnicie

Corpul cantorilor, cântăreților în strană și țârcovnicilor reprezintă una dintre cele mai numeroase categorii bugetare din Dolj.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Cine se apucă să facă recensământul bugetarilor din județ ar fi bine să mai adauge câteva sute de posturi, pitite unde nici nu te-aștepți. 487 de persoane și-au făcut loc pe ștatele de plată de la buget, în categora personalului neclerical a căror salarizare e suportată de stat. Corpul cantorilor, cântăreților în strană și țârcovnicilor reprezintă una dintre cele mai numeroase categorii bugetare din Dolj.

Nu mai puțin de 13, 4 milioane de lei sunt destinați, în acest an salarizării acestei categorii de personal la nivelul întregului județ, potrivit unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a ședinței CJ Dolj din 2 februarie.

„Se aprobă alocarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivelul judeţului Dolj, pe anul 2023 şi estimările pe anii 2024-2026, reprezentând plata contribuţiei pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din judeţul Dolj, conform anexei ce face parte din prezenta hotărâre”, se arată în documentul supus votului aleșilor județeni.

|Reprezentanții cultului ordodox domină, după cum se poate observa atât prin numărul bugetarilor neclericali cât și prin suma totală care revine acestora. De menționat că, deși sumele nu provin din bugetul județean, CJ Dolj îndeplinind pratic doar o formalitate, personalul neclerical reprezintă practic al doilea grup de salariați la nivel județean al cărei salarii au tangență cu administrația județeană. Consiliul Județean are sub 200 de salariați și, în plus, niciuna dintre instituțiile subordonate, cu excepția DGASPC Dolj, nu are un număr mai mare de 487 de angajați.

Potrivit legislației în vigoare, „prin personal neclerical care beneficiază de sprijin sub formă de contribuţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale se înţelege personalul auxiliar al cultului religios care desfăşoară activităţi conexe actului cultic în vederea îndeplinirii acestuia.  În categoria personalului neclerical prevăzut la alin. (7) este inclusă funcţia de cantor sau cântăreţ bisericesc, cu excepţia cultului mozaic, unde funcţia de cantor este clericală. 201 *) În conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările ulterioare, Anexa I. Familia ocupațională de funcții bugetare „Învățământ” Capitolul III. Culte, art. 9 alin. (1) lit. a) pct. i), de la bugetele locale se plătesc 19.899 de contribuţii reprezentând sprijin financiar pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult care aparţin cultelor religioase recunoscute din România. Cuantumul contribuţiei lunare se stabileşte prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat şi nu poate fi mai mic decât cuantumul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017”.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Primăria Craiova mai cere o dată Spitalul CFR

Primăria Craiova mai face încă o dată demersuri oficiale pentru a obține Spitalul CFR din municipiul reședință de județ. Un...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI