„Am început o săptămână plină de subiecte importante la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg. L-am avut invitat la şedinţa de Grup PPE pe unul dintre comandanţii regimentului Azov. Pentru mine a fost, poate, cea mai importantă întâlnire a săptămânii: Serhii Tsisaruk este cu adevărat un erou pentru ţara sa, dar şi pentru lupta în numele valorilor democratice. Rănit, el a ales să vină în faţa noastră, iar mărturiile lui cutremurătoare sunt o dovadă a ororilor şi violenţei arbitrare pe care Putin le-a adus în mijlocul Europei. APCE va organiza săptămâna aceasta o dezbatere de urgenţă despre situaţia din Europa după invazia lui Putin, iar joi (13 octombrie), preşedintele Volodymyr Zelenskyy se va adresa plenului.
România se află şi ea pe agendă, iar joi vom adopta raportul care a făcut o radiografie a situaţiei democraţiei şi drepturilor omului în ţara noastră, în ultimii ani. Vă pot spune încă de pe acum că raportul este unul pozitiv, care recunoaşte progresele României. M-am bucurat să văd că ţara noastră este numită inclusiv «model de bune practici europene». În calitate de preşedinte al delegaţiei României la APCE, voi avea o întâlnire cu premierul Albaniei, dar şi cu reprezentanţii Canadei la Consiliul Europei.
Tot săptămâna aceasta, dezbatem recentele evoluţii ale conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan, după ce luna trecută cel puţin 100 de oameni şi-au pierdut viaţa.
Nu în ultimul rând, APCE nu poate rămâne nepăsătoare la mişcarea femeilor din Iran, care luptă cu preţul vieţii pentru drepturile lor. Aşa cum ele au cerut, le vom «împrumuta» vocea noastră pentru viaţă şi libertate“, a precizat deputatul Ionuţ Stroe, care este şi preşedinte al delegaţiei României la APCE.
Deputatul Ionuţ Stroe, la adunarea APCE: „România este privită drept un «model de bune practici europene»”
Deputatul PNL Ionuţ Stroe participă în aceste zile la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg, pe agenda de lucru fiind subiecte precum războiul din Ucraina, evoluţia conflictului dintre Armenia şi Azerbaidjan, precum şi un raport care vizează situaţia democraţiei şi drepturilor omului din România.


