miercuri, octombrie 28, 2026

CJ Vâlcea îi premiază pe elevii de nota 10 în cadrul  GALEI EDUCAŢIEI

Consiliul Judeţean Vâlcea organizează miercuri, 5 octombrie a.c., ediţia a III-a a „GALEI EDUCAŢIEI”, eveniment dedicat elevilor de nota 10 ai judeţului Vâlcea, dar și diriginţilor acestora și directorilor unităţilor de învăţământ în cadrul cărora au studiat.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Evenimentul se va desfăşura, începând cu ora 11.00, în Sala mare de ședinţe și festivităţi a Consiliului Judeţean Vâlcea.

Cu acest prilej, elevii vâlceni care au obţinut în acest an nota 10 la examenul de Bacalaureat sau la Evaluarea Naţională vor primi, din partea Consiliului Judeţean Vâlcea, premii în bani şi trofee. Gala Educaţiei, dedicată tinerilor  merituoşi, se doreşte a fi o dovadă a respectului şi preţuirii autorităţilor judeţene  faţă de ei şi faţă de dascălii şi părinţii care s-au implicat în educaţia lor.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Circulație restricționată pe DEx 12 Craiova – Pitești, în urma unui accident rutier produs în zona Lunca Corbului

Pe DEx12, la kilometrul 95+900, pe sensul de mers Craiova – Pitești, în zona localității Lunca Corbului, județul Argeș,...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI