Pe stadionul din Piteşti, transformat duminică seara într-un veritabil vulcan alb-albastru, Universitatea avea nevoie de cel puţin un punct în „finala“ pentru play-off cu Gaz Metan. Însă era clar că oltenii nu se vor mulţumi cu punctul salvator, ci vor juca pentru victorie. Iar acest lucru s-a văzut încă din primul minut când oltenii s-au aruncat în atac, sufocând o echipă a Mediaşului care a arătat resemnată cu gândul că nu va prinde play-off-ul. Chiar şi aşa, la pauză a fost doar 0-0.
Începutul reprizei a doua i-a găsit pe juveţi tot în atac, căutând golul izbăvitor. Şi, după numeroase parade, în minutul 62, Greab, portarul celor de la Gaz Metan, n-a mai putut face altceva decât să admire bijuteria de gol a lui Nicuşor Bancu, un şut expediat de la marginea careului fix în vinclul porţii. 1-0 a fost şi scorul final, iar Craiova este pentru prima oară în play-off, în vreme ce medieşenii au terminat pe locul şapte şi vor juca în play-out.
Ce vom avea în play-off? Câte două meciuri cu Steaua şi Dinamo, eternele rivale, dar şi cu CFR Cluj, Viitorul şi Astra Giurgiu! Pe toate le-am bătut deja în tribune, acolo unde Universitatea este deja campioană la gradul de ocupare al stadionului – 64%, în vreme ce nicio altă echipă din Liga 1 nu a trecut de 43%! Primul dintre ele se va juca sâmbătă – 11 martie, de la ora 20:30, pe stadionul „Marin Anastasovici“.
Programul CSU în play-off:
Etapa I (10-12 martie): Astra – Universitatea
Etapa II (17-19 martie): Dinamo – Universitatea
Etapa III (31 martie-2 aprilie): Universitatea – CFR
Etapa IV (intermediară, 4-6 aprilie): Viitorul – Universitatea
Etapa V (7-9 aprilie): Universitatea – FCSB
Etapa VI (14-16 aprilie): Universitatea – Astra
Etapa VII (21-23 aprilie): Universitatea – Dinamo
Etapa VIII (28-38 aprilie): CFR – Universitatea
Etapa IX (5-7 mai): Universitatea – Viitorul
Etapa X (12-14 mai): FCSB – Universitatea


