După ce au acontat un parc fotovoltaic pentru iluminat și nevoile instutuțiilor publice, edilii craioveni încep demersurile și pentru o faciltate de stocare a energiei. Bateriile municipale, capabile să stocheze 20 mwh, ar urma să fie amplasate în acceași zonă.
Primul pas pe care îl face primăria Craiova este achiziția SF-ului necesar demarării investiției. Municipalitatea pune la bătaie 150.000 de lei noi pentru „Servicii elaborare Studiu Fezabilitate pentru obiectivul de investiții : „Instalație de stocare a energiei electrice în baterii pentru funcționarea centralei fotovoltaice din Municipiul Craiova”.
Planul primăriei Craiova prevede, conform caietului de sarcini stocarea energiei electrice în baterii de tip Li-Ion, containerizate, complet echipate, automatizate şi interconectate, denumită generic BESS (Battery Energy Storage System), sistemul urmând a funcționa complementar centralei fotovoltaice din Municipiul Craiova, „în scopul asigurării evacuării controlate a energiei electrice în rețea, în condițiile tehnice impuse de operatorul de distribuție prin Avizul Tehnic de Racordare nr. DJ_001500047083 din 18.06.2025”
Rezervă de energie pe zece ani
Instalația de stocare ar urma să fie amplasată, la fel ca și panourile fotovoltaice ale primăriei, pe Aleea 1 Șimnic și ar trebui să-și îndeplinească misiunea timp de cel puțin un deceniu.
„Capacitatea totală a sistemului va fi de minimum 5 MW putere instalată şi minimum 20 MWh energie utilă stocată. Tehnologia utilizată pentru stocare va fi Li-Ion (preferabil tip LFP – Lithium Iron Phosphate), datorită stabilității termice, duratei mari de viață și fiabilității ridicate în regim de ciclu zilnic. Durata de viață estimată a sistemului este de minimum 10 ani operaționali sau peste 6000 de cicluri la o descărcare de 80% DoD. Configurația va fi modulară, de tip containerizat, compusă din unități standardizate, livrate complet echipate și pregătite pentru integrare (Plug & Play). Sistemul va include containere de baterii realizate din materiale rezistente la foc, cu protecție IP54/IP65, echipate cu izolație, împământare, sistem HVAC cu control automat al temperaturii și Battery Management System (BMS) la nivel de string şi centralizat, cu senzori de temperatură, tensiune, curent, detecție de gaz şi fum, toate integrate în sistemul SCADA”, precizează caietul de sarcini.


