Ne apropiem de 40 de ani de când sistemul educațional românesc înregistrează un eșec instituțional cu grave repercusiuni asupra societății, dar nimeni și nimic nu par să îl abată din drumul său falimentar din punct de vedere instituțional spre care se îndreaptă. An după an, în perioada imediat următoare examenelor naționale, dinspre inspectoratele școlare județene și dinspre cancelariile unor așa-zise școli de elită răzbat către presă analize subiective în ceea ce privește rezultatele obținute de copii. Acestea subliniază, în majoritatea lor covârșitoare, un criteriu sovietic adânc înrădăcinat în conștiința poporului român: numărul de medii mari (de 9 și de 10) pe care elevii îl obțin. Iar rezultatele nefaste le sesizează fiecare dintre noi în societate: avem țara plină de analfabeți funcțional, creduli lipsiți de orice urmă de cultură generală, cetățeni ce merg la vot și pun ștampila pe un individ care a descoperit nanoboții în sticlele de Coca Cola!
La sfârșitul săptămânii trecute, acest fenomen nociv educației românești s-a repetat în Craiova. Pe surse, către presă, din partea unor persoane direct interesate de menținerea acestui sistem feudal de învățământ, s-a scurs un clasament al școlilor generale în funcție de numărul mediilor între 9 și 10 obținute la Evaluarea Națională. Evident, în primele 10 locuri, trona celebra Sfânta Treime a Colegiilor Naționale, Carol I, Frații Buzești și Elena Cuza, adică acele școli de fițe din centrul orașului, unde potentații craioveni își duc copiii la 6-7 ore de curs și alte 4-6 ore de meditații la Limba Română și Matematică. În plus, pe primele două locuri, alte două școli vedetă ale orașului, Mircea Eliade (22) și Traian (2). Evident, lăudabile aceste rezultate, remarcabile, pe alocuri, dar cu nimic schimbate față de ceea ce s-a întâmplat în ultimii 30 de ani. Aceleași raportări, același procent de medii între nouă și zece, dar o societate românească mai proastă ca oricând!

Un specialist adevărat ar privi un cu totul alt criteriu pentru o analiză obiectivă. Adică acel criteriu care stabilește nivelul mediu de cunoștințe dintr-o școală, și nu extremele. În general, în România ultimilor ani, elitele pleacă voioase peste hotare la studii liceale și universitare, în timp ce în țară rămân tocmai aceia care nu sunt incluși în nicio raportare: cei medii și mediocrii. Iar tocmai aceștia sunt cei care vor defini, în deceniile care urmează, traiectoria acestei țări și viitorul copiilor noștri! Ei bine, un astfel de top nu a fost până acum publicat, iar unul dintre motive ar putea fi acela că două dintre cele trei școli private din Craiova se află pe primele două locuri ca medie generală la această Evaluare Națională: Școala Româno-Britanică, locul 1 detașat, și Școala Terraveda. Practic, acele unități de învățământ care, aplicând aceeași programă școlară obligatorie, aplică o altfel de metodologie în predarea sa. Sunt, cum s-ar spune, un fel de paria pentru restul școlilor, sunt acele școli care ies din rând și trebuie pocnite din când în când ca să înțeleagă că nu pot merge decât pe calea bătută a eșecului educațional românesc.
În ciuda ignoranței, a intereselor obscure, străine de bunul mers al educației românești, existența acestor două excepții confirmă că mai există și dascăli care înțeleg cum să reașeze o societate eșuată pe un făgaș care poate reprezenta izbăvirea națională. E drept, cu una-două flori nu facem primăvară, dar măcar mai vedem puțin soarele la finalul fiecărui an școlar!


