Pentru cei care poate nu-și mai amintesc, în luna mai 2014, Sudul României a fost lovit de unele dintre cele mai puternice inundații din ultimii ani. Zeci de localități au fost afectate, mii de gospodării au fost distruse, iar oamenii disperați și-au văzut munca de-o viață măturată de ape. Pagubele au fost estimate la peste 500 de milioane de lei. În tot acest haos, Victor Ponta lua decizia de a „dirija” viitura către satele noastre, în loc să protejeze cetățenii români. Totul, pentru a-și câștiga prietenia liderilor de la Belgrad. Totul, pentru un certificat de cetățenie sârbă primit pe sub masă.
Cum poate un lider, într-un moment de cumpănă, să decidă că viețile românilor valorează mai puțin decât relațiile diplomatice? Cum poate să spună, cu seninătate, că „niciun locuitor n-a fost în pericol” când imaginile de atunci arătau oameni plângând în fața caselor lor scufundate, animale înecate, copii și bătrâni salvați în ultimul moment cu barca? Să fim serioși. Victor Ponta nu a salvat vieți, ci a trădat un popor. Iar acum, când vizează funcția de președinte al României, Ponta își etalează trădarea de atunci ca pe o medalie de onoare. Această aroganță sfidează însă orice urmă de decență. Este inacceptabil ca în România anului 2025 să avem foști premieri care își amintesc cu „mândrie” cum au sacrificat sate întregi pentru aplauze externe. Unde a fost grija față de oamenii din Dolj și Mehedinți, unde gospodăriile au fost înghițite de ape? Cine a plătit prețul real pentru această „strategie de stat”?
Nu este suficient să fim revoltați. Este nevoie să nu uităm. Să nu uităm că atunci când a fost momentul să aleagă între români și interesul străin, Victor Ponta a ales să scufunde România. Și încă are tupeul să fie „mândru” de asta.