joi, septembrie 17, 2026

Directorul administrativ al Universității din Craiova, acuzat de acțiuni abuzive. Studenții craioveni îi cer demisia!

Liga Asociațiilor Studențești din Universitatea din Craiova solicită demisia directorului administrativ al UCV, Mihai Cismaru, pe care-l acuză de acțiuni abuzive și intimidante.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Într-o postare pe pagina de Facebook a organizației, reprezentanții studenților susțin că Cismaru ar fi permis spargerea ușii unui birou din incinta căminelor studențești ale Universității din Craiova și a facilitat sustragerea unor documente oficiale ale organizațiilor studențești. „Deși acest act reprezintă o intruziune ilegală și o formă clară de abuz, nu au fost luate măsuri disciplinare corespunzătoare, iar incidentul a fost ignorat de conducerea universității“, susțin reprezentanții Ligii Asociațiilor Studențești.
Totodată, aceștia mai spun că, recent, directorul administrativ al UCV a depus o plângere împotriva unei studente, care nu a încălcat nicio lege sau vreun regulament al instituției. „Este o acțiune care nu poate fi interpretată altfel decât ca o formă de intimidare, un nou abuz menit să descurajeze implicarea activă a studenților și libertatea de exprimare“, mai spus liderii studenților craioveni.

Iată mai jos comunicatul integral transmis joi de către Liga Asociațiilor Studențești din Universitatea din Craiova:

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI