Teodor Sas a declarat în cadrul unei conferințe de presă că reprezentanții PNL vor susține în cadrul ședinței Consiliului Local Craiova adoptarea mai multor amendamente, majoritatea vizând fluidizarea traficului din municipiu. „Consilierii PNL au propus o serie de amendamente la propunerea de buget pentru 2025, propuneri care sper că vor fi acceptate de majoritatea din CL Craiova. Sunt propuneri pertinente, care au mai fost susținute și în anii anteriori, care se referă, în principal, la fluidizarea traficului din municipiul Craiova prin realizarea de pasaje, atât pentru autoturisme, cât și pentru pietoni. De asemenea, amendamentele vizează realizarea de parcări, în general supraetajate, în funcție de topografia zonelor respective. Parcările reprezintă una dintre marile probleme cu care se confruntă craiovenii. Știm că primăria a achiziționat, în ultimii ani, numeroase terenuri a cărora valoare, dacă nu greșesc, depășește 10 milioane de euro, dar până acum nu s-a realizat niciun loc de parcare pe aceste terenuri“, a declarat președintele PNL Craiova.
Privatizarea parcărilor îi va costa scump pe craioveni
Teodor Sas a criticat și intenția primăriei Craiova de a da în concesiune parcarea subterană de lângă Teatrul Național, afirmând că acest lucru îi va afecta pe șoferi, care vor fi obligați să scoată mai mulți bani din buzunar pentru a-și putea parca mașina. „Legat de parcări, pe ordinea de zi există un punct cu care nu sunt de acord care vizează ca parcarea subterană de lângă Teatrul Național, proiect realizat deja din fonduri europene, să fie dată în administrarea unui privat. Locurile de parcare trebuie să fie un obiectiv realizat de către municipalitate, nu concesionat unui privat. Nu pentru că nu administrează bine, ci pentru că locurile de parcare vor fi mult mai scumpe pentru cetățeni. (…) Acest lucru este în defavoarea craiovenilor!“, a afirmat consilierul liberal.
Reamintim că primăria Craiova intenționează să concesioneze, pentru 49 de ani, parcarea subterană din centrul orașului, în schimbul construirii a două alte parcări supraterane și a unei redevențe de 6% pe an din veniturile realizate. Puteți afla detalii aici!