sâmbătă, aprilie 19, 2025

Crește taxa de „European Best”. Primăria Craiova mai bifează două competiții

După ce s-au bătut cu relativ succes pentru supremație în privința târgurilor de Crăciun și a celor de Paște organizate la nivel european, edilii craioveni au pus ochii pe două noi trofee. Ambele în competiții organizate tot de European Best Destinations.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

De data aceasta, primăria Craiova țintește titlul rezervat destinațiilor culturale și cel pentru evenimente estivale. Pentru înscrierea în cele două competiții, consiliul local trebuie să-și de acordul precum și să facă loc în buget pentru taxele de participare de aproximativ 60.000 de euro. „Conform adresei transmise, European Best Destinations propune Primăriei Craiova participarea municipiului în două dintre cele mai importante competiții internaționale organizate de platforma de promovare turistică, în perioada aprilie – august 2025, unde își exprimă votul turiști din toată lumea, și anume pentru titlul de Cea mai bună destinație culturală 2025 – ”Best Cultural Destinations 2025” și, respectiv, pentru titlul de Cele mai bune evenimente din Europa 2025 – ”Best Summer Events 2025”.

Taxa de participare la aceste competiții, solicitată către municipiul Craiova, pentru participarea la competiție și pentru promovare la nivel internațional, prin intermediul platformei European Best Destinations, prin modalități specifice, care garantează performanța, este de 29.690 euro/competiție și va fi achitată în lei, la cursul valutar al băncii din data efectuării plății. Prin această modalitate, European Best Destinations estimează că orașul Craiova va beneficia, per total, de o promovare la nivel național și internațional care ar costa, individual, peste 1.6 milioane euro. Plata acestei taxe de participare nu garantează nicio recunoaștere sau un loc anume în clasamentul final, ci doar posibilitatea de participare și expunere a imaginii municipiului Craiova în aceste competiții”, precizează raportul întocmit de funcționarii primăriei Craiova.

Autoritățile văd multe beneficii

Investiția e considerată mai mult decât justificată de edili, care argumentează efectul benefic al participării la competiții prin creșterea afluxului de turiști și triplarea încasărilor din taxa hotelieră din ultimii trei ani. „Având în vedere numărul extrem de mare al menționării municipiului Craiova în toate mediile de promovare și informare ca urmare a asocierii cu European Best Destinations din anii anteriori, corelat cu interesul crescut al turiștilor de a vizita Craiova și toate beneficiile social-economice directe și indirecte (inclusiv creșterea semnificativă a fondurilor de la bugetul local survenite din încasarea taxei hoteliere), ce decurg din aceasta pentru comunitate, mediul economic, cultural și autoritatea locală, considerăm oportună continuarea colaborării cu organizația European Best Destinations, partener oficial al Comisiei Europene prin rețeaua EDEN – European Destinations of Excellence”, mai precizează raportul.


- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Uniunea Studenților din România: TOLERANȚĂ ZERO pentru abuzurile de putere din universități!

„Recent, în spațiul public au fost semnalate acuzații grave privind posibile abuzuri din partea administrației universitare din cadrul Universității...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI