sâmbătă, aprilie 19, 2025

Președintele CJ Vâlcea anunță demersuri pentru construirea unui bazin olimpic

Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a declarat că s-au făcut primii pași pentru construirea unui bazin olimpic. Bazinul va respecta standardele internaționale FINA și va oferi, pe lângă zona de înot, facilități moderne precum sală de forță, spa, saună, zonă de recuperare, cabine de masaj, spații administrative, cafenea și restaurant.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Constantin Rădulescu a precizat că în urma discuțiilor purtate la  Compania Națională de Investiții  au început demersurile pentru identificarea unui teren potrivit pentru acest proiect.

„Un bazin olimpic este un proiect pe care eu mi-l doresc și pe care vâlcenii l-au solicitat, iar astăzi vreau să împărtășesc cu voi o veste bună. În urma discuțiilor pe care le-am avut la Compania Națională de Investiții, șansele ca acest proiect să devină realitate sunt foarte mari.

Colegii de la Consiliul Județean Vâlcea au început deja demersurile pentru identificarea unui teren potrivit pentru această investiție. Odată ce detaliile legate de amplasament se vor stabili, va fi demarată și partea de documentație pentru obținerea finanțării.

Bazinul va respecta standardele internaționale FINA și va oferi, pe lângă zona de înot, facilități moderne precum sală de forță, spa, saună, zonă de recuperare, cabine de masaj, spații administrative, cafenea și restaurant.

Un astfel de proiect implică multă muncă și birocrație, însă suntem hotărâți să îl ducem la bun sfârșit!”, potrivit președintelui CJ Vâlcea.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Uniunea Studenților din România: TOLERANȚĂ ZERO pentru abuzurile de putere din universități!

„Recent, în spațiul public au fost semnalate acuzații grave privind posibile abuzuri din partea administrației universitare din cadrul Universității...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI