miercuri, aprilie 30, 2025

Vâlcea: Ceremonial de Ziua Unirii la Fântâna lui Cuza

Un ceremonial dedicat Zilei Unirii a avut loc vineri la „Fântâna lui Cuza” din comuna vâlceană Galicea, unde, potrivit mărturiilor istorice, domnitorul Alexandru Ioan Cuza obișnuia, în drumurile sale, să se oprească și să bea apă. Au participat președintele Consiului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, alături de mai mulți primari din zonă. Fântâna lui Cuza fost renovată în anul 2023 printr-o finanțare a CJ Vâlcea.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Astăzi, am sărbătorit Unirea Principatelor Române la Fântâna lui Cuza, din Galicea.

Am ales acest loc fiindcă este unul cu o însemnătate istorică și un loc cunoscut nouă, vâlcenilor.

Aici, la puțin timp după înfăptuirea Unirii, domnitorul Al.I.Cuza s-a oprit din drumul său să se odihnească și să guste din apa acestei fântâni.

Am organizat acest eveniment în semn de recunoștință și de prețuire, pentru înaintașii noștri care, în urmă cu 166 de ani, puneau țara noastră ca stat pe harta lumii.

Le mulțumesc domnilor primari și tuturor invitaților noștri pentru prezența alături de noi astăzi, să sărbătorim împreună Mica Unire.

Celor care vor veni pe la noi, pe la Vâlcea, le spun că vor putea circula în această zonă pe un drum recent modernizat de CJ Vâlcea și că vor găsi aici un popas turistic frumos amenajat și curat.”, a anunțat președintele CJ Vâlcea pe facebook.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Toți angajații Direcției Silvice Vâlcea, în grevă!

Adrian Iosif, lider sindical al Direcției Silvice Vâlcea a anunțat  că toți cei 350 de angajați ai Direcției Silvice...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI