În ultimele zile, Claudiu Târziu și-a exprimat public, în cadrul mai multor intervenții la posturile naționale de știri, nemulțumirea față de rezultatele obținute de AUR sub conducerea lui George Simion. „Noi aveam aşteptări mult mai mari decât rezultatele obţinute. Urmează să facem o analiză să vedem de ce nu au venit acele voturi”, a spus Târziu. Întrebat dacă locul patru obţinut de George Simion la alegerile prezidențiale din 2024 este mulțumitor, fostul copreședinte AUR a răspuns: „Nu suntem mulţumiţi de rezultatele niciunui tip de alegeri care au avut loc anul trecut, pentru că potenţialul nostru este mult mai mare. De ce am luat mai puţin decât credeam că suntem îndreptăţiţi să primim? Sunt întrebări la care trebuie să ne răspundem în urma unei analize foarte riguroase şi serioase, urmate şi de măsuri concrete pentru a face acţiunea noastră politică mai eficientă“.
Ulterior, după ce declarațiile sale s-au viralizat, Claudiu Târziu a încercat să schimbe discursul, acuzând presa că promovează minciuni. „Un interviu onest și explicit pe care l-am dat realizatorului Răzvan Dumitrescu, de la Antena 3, a fost transformat în cancan politic de către unele oficine de presa. Titlurile inepte și senzaționaliste nu au legătură nici cu ceea ce am declarat eu în timpul interviului, nici cu citatele prezentate în articole. Cum nici redarea interpretată a unor afirmații făcute de mine nu are legătură cu realitatea.

Nu am acuzat pe nimeni și nici nu m-am extras din lista celor care au de dat explicații pentru rezultatele electorale de anul trecut. Susțin de mult timp că spațiul public românesc este infestat de știrile false, propaganda plătită și lipsa de etică ale unor companii de presă.
Dezinformarea intenționată a propriilor cititori este de departe cel mai degradant gest pe care îl poate comite un angajat sau o companie de media. Unii dintre politicieni încă își mai freacă mâinile de bucurie văzând cum le sunt împroșcați cu noroi adversarii în mass-media vremelnic aliată. Din nenorocire, nivelul de promiscuitate la care ne-a adus această complicitate riscă să distrugă complet orice formă de credibilitate a jurnaliștilor“, a scris miercuri, pe pagina sa de Facebook, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR.
Tensiunile există

În ciuda încercării lui Claudiu Târziu de a tempera lucrurile, precum și a lipsei de reacție din partea lui George Simion, care nu a comentat încă public acuzațiile aduse de colegul său, surse din interiorul partidului spun că între cei doi lideri există tensiuni de mai mult timp. Unul dintre reproșurile ce-i sunt aduse lui George Simion este modul extrem de autoritar de a conduce partidul, dar și faptul că a luat multe decizii fără să se consulte cu colegii forurile de conducere. Lui Simion i se mai reproșează și faptul că AUR a înregistrat un scor sub așteptări după ce a îndepărtat, chiar înainte de campania electorală, mai mulți oameni din organizațiile județene, aducând pe liste pentru Parlament persoane controversate sau care erau străine de partid, ceea ce a nemulțumit foarte mulți membri cu ștate vechi.
Aceste tensiuni interne riscă să afecteze coeziunea și imaginea publică a AUR, mai ales în contextul în care partidul se pregătește pentru alegerile prezidențiale, iar o eventuală scindare sau continuarea conflictelor interne ar putea diminua șansele formațiunii de a trimite în turul doi un reprezentant.


