sâmbătă, octombrie 24, 2026

CJ Dolj a obținut 8 milioane de lei pentru reabilitarea Casei Macedonski din Goiești

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Casa lui Alexandru Macedonski din comuna doljeană Goiești va fi reabilitată de administrația județeană care a obțijut fonduri de la Ministerul Culturii, printr-un program derulat de Institutul Patrimoniului Național.

În această primăvară, CJ Dolj a demarat procedurile de preluare a casei memoriale Macedonski în administrare, în vederea renovării sale și includerii în circuitul turistic, iar, în luna august, a fost depusă cererea de finanțare pentru acest nou proiect cultural.

Valoarea totală a proiectului va fi de aproximativ 80 de miliarde de lei vechi, a anunțat președintele CJ Dolj Cosmin Vasile, în ședința de azi a legislativului județean.

„Din fericire, cererea a fost aprobată, iar administrația județeană reușește astfel să salveze încă un obiectiv de la degradare totală. Clădirea a funcționat ca muzeu până în anul 1990, apoi a fost abandonată și a intrat într-un proces de degradare. Prin proiectul Consiliului Județean Dolj, casa memorială a lui Alexandru Macedonski va fi restaurată, dotată și transformată în punct muzeal, în subordinea Muzeului Olteniei. Avem la dispoziție o sumă de aproximativ 80 de miliarde de lei vechi de la Ministerul Culturii, dar mai avem și altceva: sute de obiecte personale ale lui ALexandru Macedonski, în patromoniul Muzeului Olteniei, deci vom avea ce expune la Goiești pentru a organiza un punct muzeal”, a precizat Cosmin Vasile.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI