Drumul spre transportul ecologic începe cu un morman de hârtii
Craiova mai „arde“ 200.000 de lei pentru un nou proiect de autobuze electrice

Municipalitatea craioveană are în plan o nouă achiziție de autobuze electrice, pe care vrea să pună mâna printr-un proiect finanțat din fonduri europene. Până atunci, edilii au investit peste 200.000 de lei în achiziția de servicii de consultanță pentru documentația premergătoare obținerii finanțării europene.

0

Potrivit datelor postate în sistemul electronic de achiziții publice, Primăria Craiova achiziționează un „studiu de oportunitate pentru achiziția de autobuze electrice și extinderea sistemului de management al traficului” în valoare de 139.500 de lei. În același timp, edilii craioveni investesc o sumă comparabilă, de 108.000 lei pentru „Realizare Studiu de Trafic şi Analiză Gaze cu Efect de Seră (G.E.S.) aferente măsurilor de intervenție aplicabile modernizării sistemului de transport public de călători din municipiul Craiova pentru proiectul integrat Modernizarea sistemului de transport public de călători din municipiul Craiova prin achiziția de autobuze electrice și extinderea sistemului de management al traficului”. Potrivit documentației întocmite de reprezentanții primăriei, investiția face parte dintr-un proiect care urmează a fi depus pentru finanţare în cadrul Apelului de proiecte PR SV/MRJ/4/2.8/2023, conform cu Ghidul solicitantului ”Sprijin pentru transport urban sustenabil și durabil”, Obiectivul de politică 2 – o Europă mai verde, rezilientă, cu emisii reduse de dioxid de carbon, care se îndreaptă către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon, prin promovarea tranziției către o energie curată şi echitabilă, a investițiilor verzi şi albastre, a economiei circulare, a atenuării schimbărilor climatice şi a adaptării la acestea, a prevenirii și gestionării riscurilor, precum şi a unei mobilități urbane durabile, Prioritatea 4 – mobilitate urbană durabilă, Obiectiv specific 2.8 – promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.  „Documentațiile care fac obiectul achiziției de servicii vor fi ulterior parte componentă a unei cereri de finanțare ce va fi întocmită de beneficiar şi transmisă prin sistemul MySMIS pentru evaluare. Din acest motiv, documentațiile elaborate trebuie întocmite în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cele ale ghidului solicitantului menționat mai sus.  Proiectantul are obligația ca, în situația în care apar modificări ale condițiilor stabilite prin ,,Ghidul specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 în cadrul apelului de proiecte să revizuiască în mod corespunzător documentația tehnică, fără a pretinde costuri suplimentare, într-un termen rezonabil solicitat de beneficiar sau impus de A.D.R. Sud-Vest Oltenia astfel încât să fie eliminate riscurile de pierdere a finanțării”, se arată în documentația postată în SEAP.

Edilii motivează că se impune înnoirea parcului de vehicule, respectiv prin achiziționarea unor autobuze noi, cu caracteristici tehnice, de siguranță în trafic şi confort superioare celor aflate, în prezent, în trafic şi care, într-o proporţie mare au durata de viață depăşită sau se apropie de limită şi a căror întreţinere pentru menținerea în funcţiune necesită costuri ridicate, în vederea sporirii atractivităţii sistemului public de persoane şi, implicit, creşterea gradului de utilizare a transportului public. „Intervenţia îşi propune achiziția de 20 mijloace de transport electrice noi, va contribui la îmbunătățirea eficienței transportului public de călători din municipiul Craiova, a frecvenței și a timpilor săi de parcurs, a accesibilităţii şi a transferului către acesta de la transportul privat. Achiziția de autobuze noi reprezintă o soluție pentru nevoile existente la nivelul municipiului Craiova, nevoi care corespund obiectivelor strategice de înlăturare a principalelor probleme urbane. Populația deservită de invesțiiile realizate în cadrul proiectului va fi între 10 și 15 la sută din populația solicitantului de finanțare; proiectul va determina o reducere a emisiilor de echivalent CO2 din transport în zona proiectului între 3 și 5 la sută, fără a genera o creştere a acestor emisii în afara ariei de studiu; proiectul va determina o creștere a numărului de utilizatori anuali ai transportului public local între 5 și 10 la sută”, se arată în caietul de sarcini întocmit de edili.

Facebook Comments