12 pași spre dezastru

După parcurgerea a două treimi din maratonul electoral al acestei toamne târzii și ierni timpurii, urnele s-au închis. În fața electoratului mai este doar un singur episod, turul doi al prezidențialelor, în care avem doi protagoniști pe care nimeni nu ar fi pariat înainte: Călin Georgescu și Elena Lasconi.

0

Minunile sfârșitului de an 2024 nu ar fi fost posibile dacă:
1. Partidul Social Democrat, prin liderii săi, nu ar fi fost atât de ahtiat după putere și funcții încât să dea mâna peste masă cu aceia care le spuneau, acum patru ani, că sunt cei mai mari hoți ai istoriei contemporane românești;
2. Partidul Social Democrat l-ar fi ascultat pe Ciolacu și nu l-ar fi desemnat candidat la prezidențiale în condițiile în care erau de notorietate multe din lipsurile sale, pornind de la studii și sfârșind cu competențele;
3. Partidul Social Democrat nu ar fi dat zeci de mii de voturi candidatului AUR, George Simion, și lui Călin Georgescu, Doljul numărându-se printre filialele fruntașe la acest „sport sângeros“;
4. Partidul Social Democrat ar fi identificat un candidat credibil pentru cursa prezidențială, Victor Negrescu fiind dintre liderii „roșii“ care s-ar fi încadrat foarte bine în această ipostază;
5. Partidul Social Democrat ar fi reușit să tempereze disputele dintre găștile care se chinuie de ani de zile să pună mâna pe partid;
6. Partidul Social Democrat și-ar fi îndreptat privirile și spre sectorul privat în aceeași măsură în care are grijă de pensiile normale și speciale ale oamenilor. Fără sector privat, cu siguranță nu vor exista bani pentru pensii!;
7. Partidul Național Liberal nu s-ar fi comportat ca o șleahtă de sclavi, nărav căpătat de la aripa pedelistă pe care a ingurgitat-o, și i-ar fi arătat președintelui Johannis banca de rezerve la începutul celui de-al doilea mandat;
8. Partid Național Liberal nu ar fi rămas captiv unei găști profitoare păstorite de Rareș Bogdan, Lucian Bode sau Florin Roman;
9. Partidul Național Liberal nu și-ar fi mazilit liderii, pe Ludovic Orban și Florin Cîțu, la ordinul lui Johannis și cu mâinile unor „Iude“ pentru care mirosul banilor a fost mai important decât învățămintele Brătienilor;
10. Partidul Național Liberal nu ar fi acceptat, prostește, toate impunerile pesediste, precum distrugerea sectorului privat, creșterea nesustenabilă pe termen lung a pensiilor, comasarea idioată a alegerilor sau rocada premierilor cu Ciolacu „la serviciu“ în ultimii doi ani de guvernare;
11. Partidul Național Liberal ar fi promovat în funcții ministeriale oameni competenți, specialiști pe domeniile lor de activitate, nu politruci precum Virgil Popescu la energie sau Marcel Boloș la finanțe;
12. Partidul Național Liberal ar fi ieșit de la guvernare atunci când ar fi constatat că social-democrații profită de bunăvoința sau prostia unor pseudo-lideri „galbeni“ și îndreaptă România spre un colaps financiar fără precedent în ultimii douăzeci de ani.

Dincolo însă de slăbiciunile celor două partide, aspru pedepsite de electorat pentru nenumăratele înșelătorii și minciuni, principalul vinovat pentru ascensiunea forțelor suveraniste în opțiunile electoratului român este încă președintele Klaus Johannis. (In)Acțiunile acestui personaj indolent au permis nu numai un derapaj economic fără precedent al țări, ci și punerea în pericol al parcursului european și atlantic al României. Din păcate, și acestui personaj îi vom plăti zeci de ani de acum o pensie frumoasă, din taxele și impozitele noastre, așa cum o facem pentru Ion Iliescu.

Facebook Comments