„Experiența mea de deputat în Parlamentul României înseamnă 237 de inițiative legislative, dintre care 113 au fost promulgate legi. Eu am ales chiar din prima zi de mandat să fiu deputatul care inițiază legi. I-am ascultat tot timpul pe vâlcenii care mi-au acordat votul lor și am găsit o soluție legislativă pentru majoritatea dintre problemele pe care mi le-au relatat.
O lege pentru drepturile celor care au fost expuși perioade lungi de timp la poluarea industrială. O alta pentru dreptul de a-și utiliza fără piedici birocratice lemnul din pădurile proprii. O alta pentru a se putea apăra în fața judecătorilor de acasă pentru penalități rutiere și contravenționale, în general, primite la zeci și sute de kilometri de locul de domiciliu. O alta pentru eliminarea unor surse de poluare aflate în jurul atelierelor de dezmembrări auto. Și așa mai departe. Legi care să permită investiții pe suprafețe mai generoase pentru cei care fac să crească turismul montan. Legi care să repornească fermele piscicole cu era aceea de la Brădișor. Legi care să facă dreptate contractuală angajaților din cluburile sportive și dreptate financiară marilor noștri campioni sportivi și antrenorilor lor.
Vâlcenii mi-au transmis problemele pe care le întâmpină în viața de zi cu zi și au făcut-o în mod direct sau prin intermediul presei și al reprezentanților lor, primarii, în primul rând. M-am documentat – am citit și am consultat specialiști -, am scris legi și modificări legislative și am construit argumentații pentru susținerea lor. Le-am propus spre analiză în comisiile de specialitate din parlament și le-am urmărit săptămâni și luni de zile pe traseul de aprobare până la votul final. Și am revenit mereu printre oameni pentru a o lua din nou de la început. Acesta este, în linii mari, raportul meu de deputat și de reprezentant al vâlcenilor în Parlamentul României.
Urmează o perioadă cu noi provocări pentru activitatea legislativă la care particip în Parlamentul României. Lupta împotriva celor care alimentează fenomenul traficului de droguri și protejarea familiilor expuse la pericolul consumatorilor scăpați de sub control este un subiect la care lucrez de o bună bucată de timp. Și multe alte probleme ale vâlcenilor cu care am stat față în față în cursul acestei campanii electorale.
Aleg și acum să fiu deputatul care inițiază legi pentru a elimina greutățile întâmpinate de oamenii obișnuiți.”, transmite Eugen Neață.
Comandat de PSD-Organizația Județeană Vâlcea
Realizat de Mișcoci Marielena Întreprindere Individuală
CUI 11240017