Edililor craioveni le sticlesc ochii după banii din parcările de reședință
Primăria Craiova, din ce în ce mai pregătită să taxeze parcările rezidențiale

Fluturată doar ca posibilitate până acum prin fața electoratului, taxarea parcărilor de reședință din Craiova pare a se apropia pe zi ce trece de punerea în practică. Primăria Craiova investește în sistemul informatic care va gestiona întreaga procedură de atribuire și gestionare a parcărilor de domiciliu. Banii sunt destinați actualizării sistemului achiziționat în urmă cu cinci ani și care a fost declarat deja depășit, deși n-a funcționat nicio secundă.

0

Printre procedurile de achiziție publică lansate în ultima perioadă de Primăria Craiova una iese în evidență. Nu prin valoare, căci suma pusă la bătaie de edili e una infimă, aproximativ 25.000 de lei, ci prin schimbările pe care le anunță în viața contribuabililor craioveni. Municipalitatea achiziționează servicii de „Actualizare sistem informatic integrat de atribuire si gestionare a parcărilor de reședință”, printr-o procedură simplificată, lansată pe 5 noiembrie și cu termen de depunere a ofertelor stabilit pentru data de 18 a aceleiași luni. Procedura pare a se derula sub semnul urgenței, iar execuția contractului scos la mezat de edili fiind programată să dureze doar 10 zile de la semnarea contractului, semn că edilii sunt nerăbdători să aibă la dispoziție sistemul informatic pentru închirierea parcărilor de reședință.

Sistemul dat la reșapat după cinci ani de odihnă bugetară

Sistemul îl au la dispoziție deja de 5 ani, dar acesta pare să nu mai răspundă așteptărilor, deși, propriu-zis, nu a fost folosit niciodată. „Sistemul informatic de atribuire și gestionare a parcărilor de reședință, implementat inițial în 2019, a fost un pas important în modernizarea serviciilor publice legate de gestionarea parcărilor în municipiul Craiova. Cu toate acestea, au apărut mai mulți factori care au determinat necesitatea actualizării și achiziționării unei noi soluții informatice:  Evoluția tehnologică: Tehnologiile folosite în 2019, deși eficiente la acea vreme, nu mai corespund cerințelor actuale în ceea ce privește performanța, securitatea și integrarea. Standardele tehnologice s-au schimbat semnificativ, iar cerințele moderne impun utilizarea de arhitecturi scalabile și protecții cibernetice mai avansate.  Creșterea cerințelor utilizatorilor: Numărul tot mai mare de cetățeni care vor folosi sistemul și creșterea solicitărilor de parcare au pus presiune pe infrastructura existentă. Sistemul actual trebuie să fie extins și optimizat pentru a face față unui volum crescut de cereri și pentru a îmbunătăți timpul de răspuns. – Securitate cibernetică: Cu creșterea amenințărilor cibernetice și importanța protecției datelor cetățenilor, sistemul inițial trebuie actualizat pentru a respecta cele mai noi standarde de securitate. Implementarea unor mecanisme de autentificare mai puternice, protecții avansate împotriva atacurilor de tip SQL Injection și Cross-Site Scripting (XSS), și conformitatea cu reglementările GDPR sunt esențiale pentru prevenirea breșelor de securitate”, se arată în documentația postată în sistemul electronic de achiziții publice. În plus, precizează caietul de sarcini, sistemul va fi actualizat și cu funcționalități extinse. Asta pentru că, în starea actuală, „nu satisface toate cerințele moderne, cum ar fi plățile online, notificările automatizate și rapoartele în timp real”, extinderea funcționalităților urmând să ofere „o experiență mai bună” pentru cetățeni și să crească eficiența administrativă.

Pe ce dau edilii banii: scalabilitate, flexibilitate și monitorizare în timp real

Potrivit caietului de sarcini întocmit de funcționarii Primăriei Craiova,  actualizarea soluției software propusă pentru gestionarea parcărilor de reședință va fi un sistem informatic integrat, modernizat pentru a răspunde cerințelor actuale, atât la nivel tehnologic, cât și administrativ. Acesta ar urma să ofere funcționalități avansate care permit gestionarea eficientă a parcărilor la toate nivelurile, de la administrația publică până la utilizatorii finali, în conformitate cu cele mai recente standarde de securitate și performanță. „Sistemul actualizat va fi găzduit în infrastructuri cloud-based, care oferă scalabilitate și flexibilitate, va permite procesarea virtuală a datelor, asigurând timpi de răspuns rapizi și posibilitatea de a extinde resursele în funcție de cerere. Baza de date va migra de la soluțiile tradiționale la soluții pentru stocarea eficientă a datelor tranzacționale și a celor nestrucurate. Acest lucru va permite gestionarea unor volume mari de date și stocarea lor distribuită, reducând riscurile de downtime. Soluția software actualizată va include module care să acopere toate procesele legate de gestionarea parcărilor de reședință. Acestea vor permite Autorității contractante să monitorizeze în timp real cererile, atribuirea locurilor de parcare și rezilierile. Cetățenii vor avea acces la un portal dedicat, unde pot depune cereri, vizualiza locurile de parcare disponibile și participa la licitații. Interfața intuitivă va fi optimizată pentru mobil și desktop, iar cetățenii vor putea accesa toate funcționalitățile în mod simplu și rapid. Soluția va include in modulul de gestiune a licitațiilor pentru parcările de reședință, funcționalități avansate de notificare și de gestionare a pozițiilor în cadrul licitațiilor”, precizează caietul de sarcini.

De precizat că, în prealabil, edilii au întocmit și proiectul de „actualizare” a taxelor de parcare din municipiu, fie că e vorba de clasica taxă de parcare, deja plătită de toți deținătorii de vehicule din oraș, fie de mai sus pomenita taxă de parcare rezidențială, până acum nepusă în practică. Tarifele de pornire pentru închirierea locurilor de parcare de reședință au fost stabilite, în funcție de zonă, între 140 și 211 lei pe an, potrivit proiectului de hotărâre privind taxele locale pe 2025, în creștere față de 2024. De menționat că e vorba despre o valoare minimală stabilită de edili, valoarea reală pentru adjudecarea locurilor de parcare de reședință urmând a fi stabilită, la momentul respectiv, prin licitație.

Facebook Comments