Dolj: Cât ne costă ca să se spele politicienii pe mâini de numirile în consiliile de administrație? 6.000 de lei pe cap de personalitate recrutată!

Numirile politice în consiliile de administrație, fie cele făcute discreționar din activul de partid de formațiunea cu procentele mai mari, fie distribuite în virtutea sfântului algoritm, sunt pe cale de dispariție. Administrația publică, centrală sau locală, a apucat pe calea guvernanței corporative menite să elimine, chipurile, ingerința politică în conducerea companiilor de stat. Până să ne lămurim însă că din procesul de selecție pe stil nou ies aceiași reprezentanți ai partidelor ca până acum, să ne mirăm un pic de costul procesului. CJ Dolj plătește, spre exemplu, un salariu anual de președinte ca să-și repopuleze consiliile de administrație.

0

Nu e primul caz de împrospătare a conducerilor companiilor de stat din administrația județeană sau locală, dar CJ Dolj iese în evidență pentru că organizează operațiunea en gros, pentru toate societățile din subordine. Pentru ca întregul proces să se desfășoare după noile canoane, mai-marii județului au nevoie de independenți. Așa se face că administrația județeană a lansat o invitație de participare care să-i asigure fix acest lucru. „Consiliul Judeţean Dolj, în calitate de autoritate contractantă, vă invită să depuneţi ofertă pentru achiziția directă  «Servicii prestate de un expert independent-persoană fizică sau juridică, specializată şi autorizată în condițiile legii, pentru a-și desfășura activitatea în domeniul resurselor umane», care va face parte din comisia de selecție a administratorilor/directorilor de întreprinderi publice, după cum urmează: R.A. Aeroportul Internațional Craiova, Societatea pentru Lucrări de Drumuri și Poduri Dolj S.A., S.C. Parc Industrial Craiova S.A., S.C. High-Tech Industry Park Craiova S.A., S. C. Parc Turism S.A. Craiova, Societatea Oltenia Business Park S.R.L”, preciza invitația.

Recrutare la prețuri uimitoare

Documentul estima costul serviciilor expertului independent la 200.000 de lei, fără TVA. Defalcat, CJ Dolj se oferea să plătească pentru 6.600 de lei fără TVA pentru fiecare administrator selectat. Durata estimată a contractului de achiziție publică era, potrivit caietului de sarcini, de 12 luni de la data încheierii contractului. În cele din urmă, administrația județeană a efectuat achiziția prin sistemul electronic de achiziții publice, contractul fiind atribuit unei firme de profil din București. Prețul achiziției este de 180.000 de lei, respectiv 6.000 de lei pe cap de administrator recrutat, consiliul județean având de găsit nu mai puțin de 30 de asemenea persoane.

Expertul independent, atotputernic

Firma care și-a adjudecat contractul, FOX MANAGEMENT CONSULTANTS SRL, are o droaie de atribuții în recrutarea membrilor de consilii de administrație, aceasta având ca sarcini, printre altele: „elaborarea componentei integrale a planului de selecție în consultare cu comisia de selecție / comitetul de nominalizare (CNR) și remunerare/structura de guvernanță corporativă; elaborarea documentelor necesare bunei desfășurări a procesului de selecție, dar fără a se limita doar la acestea, conform legii, în colaborare și consultare cu Comisia de selecție/CNR/structura de guvernanță corporativă: a) să elaboreze condițiile ce trebuie întrunite de candidați și criteriile de selecție / evaluare a administratorilor cu luarea în considerare a prevederior OUG 109/2011, a specificului și complexității activității societății, a profilului candidatului și a profilului consiliului societății. Se vor utiliza grile de punctare; b) să întocmească anunțul privind selecția membrilor Consiliului de administrație al societății, cuprinzând condițiile ce trebuie întrunite de candidați și criteriile de evaluare a acestora (…) c) Profilul consiliului de administrație și profilul candidatului ; d) matricea profilului candidatului ; e) plan de interviu f) formulare necesare în procesul de selecție (..); Stabilirea conținutului dosarului pentru depunerea candidaturii de către persoane fizice și persoane juridice; verificarea dosarelor de candidatură în vederea alcătuirii listei lungi de candidaturi ; candidaturile care nu întrunesc minimum de criterii al profilului de candidat sunt respinse din lista lungă; ; 6. Informarea în scris a candidaților respinși pe lista lungă despre această decizie; 7. Verificarea informațiilor din dosarele de candidatură rămase pe lista lungă și stabilirea punctajului conform grilei de evaluare pentru fiecare criteriu din cadrul matricei profilului pentru fiecare candidat; 8. Verificarea referințelor candidaților; 9. Efectuarea analizei comparative prin raportare la profilul consiliului”.

Firma Fox, deja consultantă bătrână prin Craiova

Potrivit datelor din sistemul electronic de achiziții publice, în caz de eșec, firma de recrutare mai are dreptul la o încercare, în aceiași bani. „În cazul în care în lista scurtă nu este selectat un număr suficient de candidați pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul consiliului de administrație, prestatorul va proceda la reluarea selecției fără costuri suplimentare, având dreptul la prelungirea duratei contractului de servicii (…) Tariful menționat este pentru întreg pachetul de servicii de recrutare / membru recrutat. Pentru acest tarif de recrutare sunt incluse și cheltuielile de deplasare în teritoriu ocazionate de organizarea interviurilor, precum și publicarea anunțurilor”.

De menționat că firma angajată de CJ să-i angajeze membrii în consiliile de administrație deja clădește o frumoasă și fructuoasă tradiție pe aceste meleaguri. În primăvara acestui an, a fost desemnată să aleagă conducerea SC Electrocentrale Craiova, iar, ulterior, a primit aceeași însărcinare din partea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Fond Locativ Craiova, unitate din subordinea Consiliului Local Municipal, unde recrutează tot setul de directori, după mutarea lui Adinel Ilinca la conducerea Avioane Craiova, respectiv director general, director tehnic și director la Sala Polivalentă.

Facebook Comments