„Momentul a fost marcat prin rugăciune, Înaltpreasfinția Sa săvârşind Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, aducând mulţumire Milostivului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra sa şi a celor pe care îi păstoreşte”. Chiriarhul Râmnicului a accentuat cu acest prilej că „slujirea arhiereului este o permanentă aducere aminte de multele binefaceri ale lui Dumnezeu, un bun prilej de cunoaștere a Sa și de împărtășire din nesfârșita Sa iubire de oameni. Dumnezeu Se comunică și Își revarsă dragostea pe măsura progresului nostru duhovnicesc și a dorinței de a ne împărtăși din iubirea Sa, spre dobândirea Împărăției Cerurilor.
Responsabilitatea episcopului se extinde și la purtarea de grijă permanentă față de cei pe care i-a născut ca slujitori ai lui Hristos, așa cum un părinte trupesc nu doar îl naște pe copil, ci îi și poartă de grijă până la deplina lui maturizare. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că slujirea preoțească este semnul iubirii lui Hristos sau semnul iubirii turmei pe care Hristos a încredințat-o păstorului, iar Cuviosul Nil Ascetul mărturisea că slujitorul Bisericii nu este mai puțin decât o gură a lui Dumnezeu, slujind voia Lui între oameni. Așadar, lucrarea arhierească de îndrumare spirituală nu este de fapt altceva decât continuarea activității Mântuitorului Hristos, conformarea întregii sale vieți la viața lui Hristos, făcându-se transparent el însuși pentru Hristos”, a spus Înaltpreasfinția Sa.
Celebrare la Arhiepiscopia Râmnicului: ”23 de ani de la hirotonia întru episcop a Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie”
„Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a celebrat în ziua de 30 septembrie împlinirea a 23 de ani de când Mântuitorul Hristos, Arhiereul cel veșnic, l-a chemat la înalta treaptă a arhieriei, învrednicindu-l de acest mare și dumnezeiesc dar”, a anunțat Arhiepiscopia Râmnicului.