Așa arată apa caldă din blocurile de pe strada Florilor, spre exemplu. Situații similare au fost semnalate și în zona centrală a orașului, precum și în zona Nord. Pentru a ajunge la un grad acceptabil de limpezire, apa caldă trebuie lăsată să curgă cel puțin 10-15 minute. În acest timp, apometrele înregistrează, oamenii sunt nevoiți să plătească. Însă cea mai mare problemă ține de sănătatea populației. Nu cumva apa este contaminată ca urmare a proastei calități a conductelor, a pătrunderii unor materiale și minerale, a scurgerilor urbane?
17 milioane de euro, bani europeni, pentru reţelele primare şi secundare de termoficare
Consiliul Judeţean Vâlcea a reabilitat cu fonduri europene reţelele primare şi secundare de termoficare din municipiul Râmnicu Vâlcea, investiţie cu o valoare totală de circa 17 milioane euro. Proiectul a cuprins lucrări de reabilitare a 3,25 kilometri reţea primară şi a 10,033 kilometri reţea secundară de termoficare, divizate în patru contracte. Președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, a declarat că modernizarea reţelelor s-a finalizat la 31.12.2023 și urmează să se construiască o nouă centrală în cogenerare, pe gaz natural, proiectul fiind în curs de implementare. În aceste condiții care ar trebui să asigure servicii de înaltă calitate, unde este fisura? Sau fisurile?
Solicităm pe această cale tuturor instituțiilor abilitate să limpezească această problemă tulbure, până nu se transformă într-una sanitară și penală! Căci, infectarea surselor sau rețelelor de apă este infracțiune contra sănătății publice și se pedepsește ca atare( Legea 286/2009, art .356).