Florin Gătejescu (PNL): „Hotărârea privind ansamblul Piața Veche din Craiova a fost adoptată în condiții de nelegalitate“

Avocatul Florin Gătejescu, viitor consilier local din partea PNL Craiova, a declarat vineri, în cadrul unei conferințe de presă, că hotărâre prin care se aprobă exproprierea și demolarea construcțiilor din Piața Veche a orașului a fost adoptată în condiții de nelegalitate, iar decizia va fi, cu siguranță, contestată în instanță. Mai mult, consilierul liberal susține că municipalitatea ar trebui să conserve ansamblul Piața Veche, nu să ridice acolo un complex sportiv care ar urma să înghită peste 100 de milioane de euro, aglomerând și mai mult o zonă și așa cu probleme a Craiovei.

0

„Piața Veche face parte dintr-un ansamblu de monumente, datând din secolul al XV-lea, fiind unul dintre cele mai vechi din orașul nostru, fiind amplasat, alături de Casa Băniei, Catedrala Mitropolitană, Hanul Puțureanu și Fântâna Purcarului, într-o zonă care ar merita mai multă atenție din partea primăriei în sensul conservării acestor monumente istorice și punerea lor în valoare. Am constatat încă din anul 2023 intenția primăriei de a demola aceste construcții și de a construi în locul lor un complex sportiv destinat practicării boxului și scrimei. Noi suntem de părere că nu este oportună construirea în această zonă a complexului sportiv. Mai mult decât atât, suntem acum în situația în care se construiesc, în Craiova, un complex sportiv, cel al Consiliului Județean, ridicat pe locul fostului stadion Tineretului, investiție importantă, de aproape 45 de milioane de euro, dar s-a achiziționat și un teren de 40.000 de metri pătrați pe care există fosta bază a CFR, motiv pentru care cred că nu ar mai fi oportună încă o investiție, una enormă, de peste 100 de milioane de euro, pentru acest complex. În Craiova există deja o sală de sport, a Liceului Petrache Trișcu, în care se va investi, de asemenea, o sumă de circa 8 milioane de euro, destinată practicării scrimei. În acest context, nu cred că este o oportunitate și o chestiune stringentă să construim încă un complex sportiv. Costurile sunt extrem de mari, incomparabil mai mari decât costurile cu complexul construit de CJ Dolj. De aproape 5 ori mai mari“, a declarat Gătejescu.

„Orașul are și alte probleme“

Viitorul consilier local spune că, înainte să investească o sumă atât de mare într-un alt complex sportiv, municipalitatea ar trebui să-și îndrepte atenția și către rezolvarea celorlalte probleme cu care se confruntă anumite zone ale Craiovei. „În Craiova sunt necesități mult mai mari legate de asigurarea infrastructurii în anumite zone ale orașului, de rezolvare în totalitate a problemelor de asfaltare, de canalizare, de apă curentă. Este important sportul, atât pentru pasionați cât și pentru practicanți, dar nu cred că trebuie să ne focusăm doar în această direcție, unde s-au făcut deja investiții mari și unde se derulează investiții importante. Avem multe alte probleme ale municipiului care trebuie rezolvate.

Dincolo de costurile foarte mari pe care le presupune construirea acestui complex sportiv, vor exista probleme în ceea ce privește infrastructura din acea zonă, o zonă care este deficitară în ceea ce privește spațiile verzi. Mai mult, complexul are în subsol un număr de doar 36 de locuri de parcare, ceea ce ne duce la idea că odată realizat va crea probleme de circulație într-o zonă unde se creează ambuteiaje zilnic. Cele 36 de locuri probabil că nu acoperă necesarul pentru personalul complexului, nu mai vorbim despre organizarea de competiții, la care participă sute sau chiar mii de persoane“, a afirmat avocatul.

O hotărâre nelegală

Controversa din jurul complexului sportiv pe care primăria vrea să-l ridice pe terenul din Piața Veche a Craiovei nu se limitează doar la oportunitatea investiției sau la costurile ei, ci vizează chiar adoptarea hotărârii în cadrul ședinței din data de 29 august. Mai exact, Florin Gătejescu susține că ea este nelegală, iar liberalii se vor adresa instanțelor de judecată. „La finalul lunii august, pe ordinea de zi a ședinței din data de 29 august există un punct, numărul 35, care se referă în primul rând la desființarea clădirilor din Paiața Veche, dar și la exproprierea terenurilor. Ședința s-a desfășurat online, pe Zoom.

Cvorumul ședințelor este prevăzut de articolul 137 din Codul Administrativ, acolo unde noțiunea de participare la ședințe este una clară, fie că ședințele sunt online sau cu prezență fizică. Ori nu poți spune că ai participat la o ședință de Consiliu Local, că ai participat la dezbateri și ți-ai exercitat votul în situația în care tu nu ești prezent la momentul votului, ci doar ai intrat puțin la început, după care ai ieșit din aplicație. Acest proiect a fost dezbătut într-un moment al ședinței în care participau doar 19 consilieri. Într-adevăr, la începutul ședinței, s-a menționat că își vor exprima votul verbal, în aplicația dedicată, doar cei care vor vota împotrivă și cei care se vor abține, ceea ce nu este legal. Legea nu are dispoziții în sensul în care sunt noțiuni separate pentru exercitare voturi «pentru», voturi «împotrivă» sau «abțineri». Revenind, la acel moment au votat toți cei 19 consilieri care erau prezenți, plus încă un consilier care a votat verbal în aplicație, însă restul, adică ceilalți 7, deși nu au fost prezenți, votul lor a fost cuantificat ca și vot «pentru». Este aberant. Legea este clară. Trebuie să participi, indiferent că este online sau fizic. (…) Această hotărâre a fost adoptată în condiții de nelegalitate. Această nelegalitate însă trebuie să fie constatată de către o instanță de judecată“, a declarat Gătejescu, care a spus că a fost încălcat și Regulamentul de organizare și funcționare al CL Craiova, acolo unde se precizează clar că la ședințe este obligatorie participarea consilierilor la vot în momentul în care se votează o hotărâre.

Facebook Comments