Tineri din Arhiepiscopia Râmnicului au participat la ITO – Banatul de Munte

„Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO) Banatul de Munte, a adunat în perioada 29 august - 1 septembrie peste 500 de tineri din ţară şi din străinătate, în centrul civic al municipiului Reşiţa, care au participat la un amplu program de activităţi duhovniceşti, educative, culturale şi recreative”, a anunţat Arhiepiscopia Râmnicului.

0

„În debutul manifestării, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a săvârşit slujba de Te Deum, la finalul căreia au fost transmise mesaje din partea organizatorilor şi a invitaţilor. La acest eveniment au participat şi Preasfinţitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, preoţi, autorităţi judeţene şi locale şi mai mulţi cetăţeni din Reşiţa.
Evenimentul s-a încheiat duminică, 1 septembrie, cu săvârşirea Sfintei Liturghii în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Reşiţa, acolo unde a avut loc şi festivitatea de încheiere a ITO Banatul de Munte”, potrivit aceluiaşi anunţ.

În cuvântul de binecuvântare, Preasfinţitul Părinte Lucian i-a îndemnat pe tineri să aleagă viaţa şi să trăiască în libertate spirituală cu demnitate: „Să-L iubim pe Dumnezeu cu toată fiinţa noastră şi să ascultăm de glasul Lui. Să nu fim nepăsători, să ne dezlipim de păcate, fărădelegi şi răutăţi şi să ne lipim de Dumnezeu. Să alegem calea Luminii în această viaţă, calea lui Hristos, pentru că El este Lumina lumii, Calea, Adevărul şi Viaţa. Să nu ne îndepărtăm de Noul Ierusalim, de Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească, pentru că în Biserică şi mai ales la Sfânta Liturghie ne îmbrăcăm întotdeauna cu putere de sus şi aşa vom rămâne fii ai Luminii, fii ai lui Dumnezeu după har”.

Facebook Comments