„Faptul că reușim să inaugurăm, anul acesta, Drumul Expres Pitești-Craiova cred că este, pentru noi, cea mai bună veste pe care a primit-o în ultimii ani orașul Craiova, pentru că asta înseamnă dezvoltarea noastră, iar dezvoltarea se va continua inclusiv cu legăturile pe care le vom avea cu întreaga regiune Oltenia, cu Vestul țării, cu granița de Vest, pentru că, în sfârșit, producătorii din Oltenia vor putea să-și ducă marfa către granițe. De asemenea, prioritatea zero pe care o avem și pe care o discutăm de anul trecut este Craiova – Calafat. Noi așa suntem, oltenii, cerem, când ni se dă, mergem mai departe. Pentru noi e deja etapa următoare. Și etapa următoare pentru dezvoltarea acestei regiuni trebuie să fie Craiova – Calafat, care va face din Craiova un hub regional, un pol regional, inclusiv pentru legăturile pe care le va avea cu Serbia și cu Bulgaria“, a declarat Olguța Vasilescu, care a participat miercuri, alături de premierul Marcel Ciolacu și de ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu, la o vizită pe șantierul tronsonului 1 al Drumului Expres Craiova – Pitești, despre care constructorul spune că va fi gata până la finalul acestui an. „Vestea bună este că turiștii care vor veni anul acesta la Târgul de Crăciun vor putea să vină direct pe un drum expres, în regim de autostradă“, a mai spus primarul Craiovei.
Vești bune și pentru Craiova – Lugoj
La rândul său, Sorin Grindeanu a menționat că, în ultimele zile, CNAIR a scos la licitație primele trei loturi din autostrada care va lega Craiova de Filiași, parte integrantă din legătura Băniei cu Lugoj. „În ultimele două săptămâni am lansat în licitație și cele trei loturi de la Craiova la Filiași, pentru că e important pentru Craiova să se lege la autostradă și pe zona Severin-Caransebeș-Lugoj. Iar primele trei loturi, așa cum probabil că ați văzut, au fost lansate în licitație în aceste ultime 10 zile, de la Craiova la Filiași, urmând să mergem Filiași – Severin, Severin-Domaşnea, Domnaşnea – Caransebeș, Caransebeș – Lugoj. Este o lucrare importantă“, a precizat ministrul transporturilor. El a menționat că CNAIR are în vedere și o legătură între Drumul Expres Craiova – Pitești, prin Găneasa, către Vâlcea, unde se lucrează la studiul de fezabilitate.
Olguța vrea autostradă spre Calafat. „Va face din Craiova un hub regional!“
Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, spune că următoarea țintă pentru dezvoltarea orașului este construirea unei autostrăzi care să lege municipiul de Calafat, oraș aflat pe malul Dunării, unde există atât un pod către Bulgaria, dar și un port. Edilul spune că, astfel, Craiova va deveni un pol regional de dezvoltare.