Mesajul primarului Florinel Constantinescu la deschiderea Școlii de Vară Călimănești

0

Suntem mândri să ne alăturăm Institutului Național al Patrimoniului în cadrul acestui eveniment dedicat patrimoniului balnear și de vilegiatură din Oltenia. Mulțumesc celor care au inclus stațiunea noastră turistică pe harta proiectului RO-B@LNEO Heritage și Fondului Cultural Național pentru finanțarea care face posibil acest proiect.
Școala de vară care începe la Călimănești ne-a adunat astăzi în această sală pe toți cei care au în responsabilitate elemente de patrimoniu național. De la specialiști în domeniu, la proprietari de obiective balneare restaurate și de la cursanți la manageri de instituții culturale și de instituții administrative. Eu sunt unul dintre aceștia din urmă și mi-a fost dat în mandatele mele de primar să contribui din diverse perspective administrative și să iau decizii pe acest subiect. Ne aflăm într-o clădire modernizată de noi și repusă în circuit public urmare a unui proiect foarte solicitant. Fosta vilă Mihailidi, astăzi Centru cultural multifuncțional, este o clădire istorică cu care ne mândrim. Specialiștii știu însă că recuperarea ei a fost o mare provocare pentru noi toți. În urmă cu câteva luni, am achiziționat una dintre cele mai vechi construcții de locuit din Călimănești pentru a o salva și a-i da un loc de durată în patrimoniul nostru național. Primăria Călimănești este – prin proiectele sale – un contributor direct la salvarea și la aducerea în circuit public a obiectivelor care fac parte din istoria stațiunii Călimănești.
Vizita ghidată pe care Școala de vară o are în program vă va arăta că în ultimii ani și administrația locală și proprietarii de obiective balneare au investit continuu în recuperare și în restaurare. Călimăneștiul are un ritm de creștere economică fără egal printre localitățile și stațiunile vâlcene. Acesta este cu siguranță răspunsul turiștilor români și străini la investițiile recente, dar și la efortul făcut de noi toți, de a reface imaginea tradițională – urbană și balneară – a trecutului cu care ne mândrim.
Sunt convins că, la finalul Școlii de vară și la încheierea documentării și a discuțiilor de specialitate, ne veți transmite și nouă observațiile și sugestiile dumneavoastră, de care vom ține cont în planurile noastre de dezvoltare locală. Vă mulțumesc de pe acum și vă doresc mult succes!

Florinel CONSTANTINESCU – primar

Facebook Comments