Start la marea „înverzeală“ artificială: RAADPFL Craiova reia cursa de 4.400 de metri garduri de plastic

Visul edililor craioveni de a înfrumuseţa instant orice gard care strică imaginea oraşului prinde din nou contur. La un an distanţă, regia locală de fond locativ reia licitaţia pentru achiziţia de garduri ornamentale de plastic. A renunţat la sintagma „gard viu - artificial”, dar şi-a mărit apetitul. 4,4 km de gard de lemn şi plastic ar urma să intre în posesia RAADPFL, prin intermediul unui acord-cadru, până în primăvara anului viitor.

0

RAADPFL a lansat procedura de achiziţie publică pentru „Gard artificial

– cantitate maximă estimată 2.200 buc”, în urmă cu câteva zile, aşteptând oferte din partea furnizorilor pentru materialul comandat cu tot cu transport până la sediul din Craiova până pe 26 aprilie. Din documentaţia postată în sistemul electronic de achiziţii publice, aflăm şi caracteristicile produsului solicitat de RAADPFL Craiova. „Cu un grad ridicat de opacitate. Poate fi utilizat pentru a decora sau ascunde garduri, pereţi, având un efect vizual deosebit. Gardul are dimensiunea de 100 x 200 cm şi este realizat din lemn de salcie pe care sunt ataşate frunze şi flori artificiale. Şipcile de lemn sunt îmbinate în aşa fel, încât gardul devine ajustabil, iar pe măsură ce se lungeşte, acesta se micşorează în înălţime. Produsul se va livra asamblat, fiind gata de utilizare imediată. Tip material: lemn şi plastic. Greutate: cca 4,5 kg”, se arată în documentaţia publicată în SEAP.
Datele procedurii de achiziţie publică lansată de regia din subordinea Primăriei Craiova arată că unitatea vizează un acord-cadru valabil până în martie 2025, pe parcursul căruia îi vor fi livrate între 10 buc şi 2.200 buc lacre de gard artificial, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la lansarea comenzilor. Potrivit caietului de sarcini, estimările privind cantităţile minime şi maxime care ar putea fi solicitate pe durata întregului acord-cadru, respectiv a contractelor subsecvente ce urmează a fi atribuite de la semnare până la 31.03.2025, arată că regia contează pe 2.200 de bucăţi, adică 4.400 de metri liniari de gard artificial. Datele publicate de reprezentanţii RAADPFL arată că unitatea vizează două contracte subsecvente sub umbrela acordului-cadru, unul valabil de la semnarea acordului şi până la 31 iulie 2024, corespunzător unei cantităţi între minimum 5 şi maximum 800 de bucăţi (între 10 şi 1.600 de metri liniari – n.r.), altul valabil din august 2024 până în primăvara anului următor, prin intermediul căruia vor fi livrate între 5 şi 1.400 de bucăţi (între 10 şi 2.800 de metri liniari). Potrivit conducerii RAADPFL, gardul artificial va fi folosit oriunde municipalitatea are o privelişte inestetică de ascuns, prima zona vizată fiind cea a împrejmuirii Parcului Romanescu dinspre cimitirul Ungureni.   

Acord-cadru de 8 miliarde de lei vechi

Documentaţia întocmită de angajaţii regiei arată că recepţia produselor se va realiza odată cu livrarea la sediul din Craiova, Str. Brestei nr.129A, cu intrare din Str. Fluturi nr.48, în prezenţa unei comisii de profil a RAADPFL Craiova, în baza comenzilor periodice emise. Produsele ofertate trebuie să respecte specificaţiile tehnice minime stabilite de autoritatea contractantă şi vor beneficia de certificat de garanţie de minimum 12 luni. Documentaţia postată în sistemul electronic de achiziţi publice prevede şi valoarea minimă şi cea maximă estimate pentru achiziţie: valoare minimă estimată acord-cadru – 3.065,40 lei + TVA; valoare maximă estimată acord-cadru – 674.388,00 lei + TVA. Adică valoarea maximă a contractului poate ajunge la 802.521 de lei. Asta în perspectivă optimistă, deoarece reprezentanţii regiei menţionează faptul că înţelegerea poate pica în cazul în care unitatea rămâne fără fonduri de la bugetul local: „Autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a nu achiziţiona întreaga cantitate de produse dacă în bugetul de venituri şi cheltuieli intervin modificări şi nu mai sunt fonduri pentru acoperirea costurilor aferente. Prezenta procedură de atribuire a contractului de achizitie publică (acord-cadru şi contracte subsecvente) este iniţiată sub incidenţa clauzei suspensive, în sensul că încheierea contractelor subsecvente de achiziţie publică cât şi emiterea comenzilor ferme sunt condiţionate de alocarea/obţinerea fondurilor necesare, semnarea contractelor făcându-se cu respectarea dispoziţiilor referitoare la angajarea cheltuielilor. În cazul în care, indiferent de motive, fondurile nu vor fi alocate, autoritatea contractantă îşi rezervă dreptul de a anula procedura de atribuire”.

Facebook Comments