luni, noiembrie 23, 2026
Biblioteca „Indiscret”

Din cuvânt se zideşte poezia

Ritmul susţinut în care Virgil Dumitrescu a scris şi a publicat poezie probează o gândire lirică suplă şi de profunzime, îmbrăcată întotdeauna în haina de gală a unei estetici particulare. N-aş zice că tehnica sa poetică n-a evoluat de la primul volum, Fiul soarelui, până la Titluri fără titluri, că limbajul poetic nu s-a primenit de fiecare dată sau că mesajul transmis nu a fost receptat pe lungimi de undă vibrând de aceeaşi nereţinută emoţie, însă ceea ce trebuie prioritar remarcat este că forţa de expresie a întregului său edificiu liric vine din cuvânt.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Din excepţionalul şi incorozibilul material de construcţie a poemelor – cuvântul care zideşte –, în lăuntrul căruia meşterul zidar a coborât pentru a descoperi secretul creaţiei artistice: am îmblânzit metafora vorbindu-i calm şi de-a dreptul,/ învăţând-o mersul pe bicicletă şi alergarea/ prin iarbă cu picioarele goale. am pus transparenţă/ în multele formule ermetice în care autorul/ părea a-şi fi pierdut suflul. Poezia lui Virgil Dumitrescu este făurită din aşezarea în vers a noimei, din tâlcul nou ce ţâşneşte din neaştepate asocieri de vorbe, din aura diafană a metaforei ce le acoperă doar cât să nu li se risipească aroma.

            Şi acest nou volum relevă o poezie a existenţei, a interogaţiei expiatoare, a neliniştii metafizice, tulburătoare şi răscolitoare, strunită însă temeinic de chingile raţiunii, ale acceptării împinse doar până la marginea fatalităţii: Te-am pierdut, vreme,/ cum atâtea am pierdut, ca oricare./ le-am risipit, le-am dat cu piciorul,/ sunt ratangiul de la punctul cu var al generaţiei mele/ de betonişti orăşeni. Nici inexorabila trecere a timpului, iată, nu este pusă sub funeste semne, ci clamată doar ca regret al unui şir de neîmpliniri. 

            Virgil Dumitrescu reia teme privite din perspectiva vârstei traversate cândva, dar în a căror proiecţie lirică de acum se simte încărcătura altei filozofii de viaţă, se identifică amprenta unei experienţe existenţiale îndelungi, se nasc alte nelinişti, alte interogaţii: Gândurile nu erau ale mele. începeau cu mine/ şi se duceau până într-o galaxie spiralată/ sau cam aşa ceva. astăzi, trebuie/ să termin ce am început ieri şi cu acest gând/ m-am trezit devreme,/ ca să constat că lucrurile sunt în matca lor,/ doar imaginaţia mea le rânduise altfel,/ adică riscant.  Şi parcă nu atât răspunsul imediat, obiectiv sau subiectiv, este aşteptat în discursul liric al poetului, ci ţinta pare, mai degrabă, stârnirea cititorului, provocarea unei stări reflexive dătătoare de nelinişti lăuntrice: gol ca o ţeavă de puşcă, raportez: sunt prezent,/ satisfăcut că m-am desfăcut! de-o mai fi,/ ca-n orice afacere, mă desfac/ după facere.

       Înainte de a purcede la transfigurarea artistică a ideii poetice, oricât de gravă ar fi ea, Virgil Dumitrescu săvârşeşte o voită detaşare de substanţa intrinsecă, meditativ răscolitoare a ei, o desprindere de concret, o transcedere în ludic.  

       De extracţie reflexiv-interogativă, lirismul poetului beneficiază de o bine stăpânită artă a brevilocvenţei, ideile fiind comprimate într-un spaţiu discursiv definit cu precizie aritmetică, ce vine astfel în sprijinul unei receptări netulburate de emoţia intrinsecă. Evitând ornamentaţii stilistice redundante, parcursul de la premisă la concluzie este linear, scurt şi neted:  între amar şi dulce câtă floare./  ceva ne cheamă şi ceva ne-alungă:/ un fluture care-a uitat să zboare. Asta nu înseamnă că lirismul e mai puţin profund sau mai puţin cerebral, că neliniştea e închingată de un traseu rigid. Şi în acest nou volum se simte truda poetică, meditaţia îndelungă asupra temei, esenţializarea ei, selecţia potrivită a motivelor, strălucirea discretă a metaforei: Mi-e frig de parcă vita ce mă luase pe contul ei/ şi-a mutat botul în altă parte,/ doar coarnele iernii răsfiră fân pe deasupra,/ drept puloverul meu despletit la vremea/ igliţei inverse.

       În această poezie a realului (de sorginte optzecistă?) dăinuie obsesiv căutarea, scormonirea cu rost meditativ în lăuntrul lucrurilor, în lăuntrul sufletului, al minţii, al lumii şi al devenirii ei în timp, chiar dacă răspunsul nu vine de fiecare dată. Tocmai de aceea poetul pendulează între revoltă reţinută şi acceptare înţeleaptă, între explicabil şi inexplicabil. De unde şi acea detaşare emoţională de real, acea stare ludică a jocului său cu cuvântul: s-au înmulţit orbii şi s-au împrăştiat ca atotvăzătorii/ până la moleculă, până la atom, ei da,/ până la om.

       Spiritul inventiv, imaginaţia bogată, comunicarea poetică ingenioasă, aura intelectuală aşază creaţia lirică a lui Virgil Dumitrescu într-un perimetru elevat, de originalitate şi naturaleţe, îi conferă fast şi sobrietate. Deşi se vrea obiectivă, reflectarea realului cotidian se subiectivizează de cele mai multe ori în poemele sale, favorizând astfel un spectacol liric capabil să provoace emoţii de înaltă vibraţie. Între real şi imaginar poetic, între logic şi liric, cuvintele dobândesc o aură nouă dătătoare de trăiri adânci: Umblă de colo şi până colo prin casă,/ lucrurile vechi îi repugnă, cele noi îl surprind,/ le dezbracă de sensuri şi le analizează/ anatomic.  

       Tematic, volumul se circumscrie sensibilităţii proprii cu care este percepută lumea, poemele se disting prin mijloace prozodice originale, prin formulări sentenţioase, meditative, dar şi ludice, motivistica susţine ideatic tema, iar contrapunctul dă efecte stilistice pe care, cu siguranţă, autorul a contat: am aflat târziu de ce glezna dreaptă îmi face figuri/ şi am încercat s-o pun pe picior de egalitate/ cu glezna stângă. preţul – o tensiune mărită/ şi o învolburare de vise/ pe care abia aşteptam să le povestesc/ dimineaţa.

       Un volum care reconfirmă valoarea artistică a creaţiei lirice a lui Virgil Dumitrescu, un volum ce provoacă cititorului autentice emoţii artistice, un volum ce dovedeşte că poezia se zideşte din cuvânt. Cu prisosinţă merită zăbavă asupra-i!

C. Voinescu

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

ALAR deschide oficial la Craiova un centru dedicat culturii, dialogului și identității albaneze

Sala Centrului Cultural ALAR, din strada Dealul Spirei nr. 2A, a devenit joi locul uneia dintre cele mai importante...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI