Reprezentanții Coaliției au discutat despre mecanismul de alocări bugetare pentru acoperirea serviciilor de sănătate la nivel local, soluții alternative de finanțare, infrastructura în sănătate, provocările cu care se confruntă pacienții, rolul medicinii primare, inclusiv la nivel local și provocările personalului din spitalele din Craiova și alte localități, precum și despre implicarea farmaciștilor mai ales pentru programe de educație și prevenție. „Indiferent că vorbim despre pacienții din București, Craiova sau din alte localități din România, că sunt din mediul urban sau rural, toți pacienții români au nevoie să simtă că au parte de îngrijiri la standarde europene. Tocmai din acest considerent, este important să înțelegem care sunt, în mod real, nevoile pacienților, medicilor, reprezentanților spitalelor, farmaciștilor și să găsim soluții împreună cu autoritățile locale, pentru o Sănătate Nouă pentru pacienți”, a declarat Rozalina Lăpădatu, Președinte Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), reprezentant al Coaliției Votez pentru Sănătate.
La rândul său, Dan Zaharescu, Director Executiv Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente, organizație membră a Coaliției Votez pentru Sănătate, a declarat că „Această inițiativă este esențială pentru a fi siguri că următorii 4 ani, care vor fi dificili din punct de vedere bugetar, nu vor afecta și mai mult pacienții români. Milităm pentru găsirea unor soluții și mai ales pentru acces la inovație medicală, la tratamente de ultimă generație, salvatoare de vieți, pentru toți pacienții români”.
În cadrul campaniei, în data de 25 aprilie a fost organizat un stand de informare în incinta Universității de Medicină și Farmacie Craiova, pentru ca studenții și publicul larg să poată vota pentru SĂNĂTATEA NOUĂ. Cei care au ajuns la stand au aflat informații despre demersul Coaliției și au putut vedea ce ar însemna o Sănătate Europeană printr-o experiență VR (realitate virtuală). Evenimentul de la Craiova este cel de-al patrulea dintr-o caravană de 9 dezbateri la nivel regional și local, prin care Coaliția Votez pentru Sănătate își propune să afle ce înseamnă Sănătatea Nouă pentru populație și decidenți. Astfel, în cadrul caravanei, vor fi organizate dezbateri și standuri informative pentru publicul larg în orașe ca București, Iași, Buzău, Craiova, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, etc.
Doar 4,5% din PIB , alocați pentru Sănătate în 2024
4,5% din PIB este finanțarea sănătății din surse publice în România în 2024, nemodificată față de 2023 și aproape egală cu nivelul din 2018, în timp ce media europeană a cheltuielilor publice pentru sănătate este 9% din PIB. Mult prea mulți români mor din cauza unor boli ce ar putea fi tratate sau prevenite. Atât rata mortalității prin cauze tratabile, cât și cea a mortalității evitabile în România se situează cu mult peste mediile UE. Speranța de viață a românilor este a treia cea mai scăzută din U.E.: 75,3 ani, față de 80,7 ani, media europeană. Un român ajuns la 65 de ani, fie bărbat, fie femeie, mai are în față doar 4 ani de viață sănătoasă, de două ori mai puțin față de media europeană.
Pentru români, sănătatea este o prioritate: 99% dintre români consideră că sănătatea trebuie să fie o prioritate pe agenda publică, potrivit studiului „Sănătatea ca prioritate în România”.
Manifestul campaniei „Votez pentru Sănătate“ prevede 9 principii cheie:
Finanțare
– 9% pentru Sănătatea Nouă. Alocarea adecvată a bugetului pentru sănătate: 9% din Produsul intern brut (PIB).
– Eficientizarea finanţării sănătăţii și a colectărilor la fondul de asigurări de sănătate.
– Transparentizarea cheltuielilor din Sănătate și folosirea unor indicatori de performanță. Este important să
implementăm sisteme care să conducă la politici în domeniul sănătății bazate pe dovezi.
– Abordare proactivă și multianuală a modului de finanțare a sănătății. Sănătatea și inovația medicală sunt investiții în Sănătatea Românilor.
Pacienți
– Pentru pacienți, fiecare zi contează! Accesul timpuriu la servicii de prevenție și diagnostic, la servicii medicale și la medicamentele și tehnologiile medicale salvatoare de vieți este vital.
– Reducerea deceselor cauzate de bolile prevenibile și tratabile pentru a atinge o speranță de viață la nivelul european, prin educație, prevenție, management corect de caz, acces la timp la tratament inovativ, în cazul bolilor cu impact major.
– Digitalizarea sănătății.
Medici
– Personalul medico – sanitar trebuie să rămână în România.
– Redefinirea și valorizarea rolului medicilor și farmaciștilor! O valorizare mai mare a medicinii primare și reducerea presiunilor asupra personalului din spitale. Consolidarea și revalorizarea rolului farmaciștilor în cadrul sistemului de sănătate.
„Votez pentru Sănătate“ este o inițiativă a societății civile, susținută la acest moment de 30 de organizații. 16 dintre ele sunt asociații de pacienți și ONG-uri, care reprezintă vocea pacienților români. Inițiativa este o campanie de informare și implicare publică, lansată în octombrie 2016, și își propune să facă din sănătate o prioritate pe agenda publică și să genereze o schimbare concretă în sistemul de sănătate. De-a lungul anilor, Coaliția a implementat multiple activități: campanii publice, dezbateri și mese rotunde, campanie mass-media și social media, materiale de informare și a strâns alături sute de mii de oameni pentru o cauză comună: Sănătatea Românilor.