Anul electoral 2024 este, între altele, şi un an al sondajelor privind încrederea celor mulţi în oamenii politici şi personalităţi. În posibilul viitor Preşedinte al României, cu atât mai distinctiv. Nu sunt încă suficiente şi probabil nici nu pot fi întrebările adresate respondenţilor legate de aşteptările acestora în litera şi spiritul Constituţiei. Se întâmplă să se vorbească amalgamat, după ureche, atunci când emisiunile de pe micul ecran au telefoanele deschise. Din câte mi-am dat seama, există o nemulţumire crasă încă din Duminica Orbului la adresa tuturor celor aleşi, realeşi, ca buni chiriaşi ai Palatului Cotroceni. Unii interlocutori mai visează la câte un tătuc omniscient şi omnipotent, alţii dimpotrivă. Dar toţi, de parcă s-ar fi înţeles, pun la colţ rolul minimal, chiar decorativ, al Preşedintelui, fie votat şi cu ambele mâini. Ne-am fi aşteptat la un soi de întrebare ca aceasta: „Ce ar fi putut să facă Preşedintele şi consideraţi că nu a făcut în acest ultim mandat al său?” Am fi rămas muţi de admiraţie la cultura „enciclopedică” şi cu totul lăturalnică a unuia sau altuia dintre intervievaţii cu dinte contra Preşedinte. Reluând la lectură Constituţia, am găsit multiple ipostaze în care şeful statului îşi poate exercita funcţia, astfel încât să lase în urmă o moştenire puternic ancorată în devenirea ţării şi a neamului: exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate; desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament; poate cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa cu privire la domenii de interes naţional; numeşte în funcţii (trei judecători ai Curţii Constituţionale, de ex. – n.n.); prezidează lucrările la care participă la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii; ia parte la şedinţele Guvernului şi coordonează din vârful piramidei statale măsurile de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent. Ca un corolar al tuturor acestor prerogative precum şi al altora, curat constituţionale (fără glumă sau caragialisme), Preşedintele rosteşte un legământ edificator, care începe astfel: „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român”. Atât şi ar fi de ajuns ca, în partea concluzivă a sondajelor, să nu ne mai împiedicăm de aceeaşi „direcţie greşită în care merge ţara”, de aceleaşi proiecţii fanteziste privind ieşirea din Uniunea Europeană şi NATO, spre satisfacţia şi trendul partidelor extremiste. Dacă în vizitele sale mai îndepărtate Preşedintele ajunge în Valea Regilor, nu o face pentru ca, din vârful piramidei statale, să înveţe a se uita peste ţară sau, şi mai grav, peste umăr.
