N-o fi dracu’ chiar atât de negru!… Împins pe căi lăturalnice de cei ce tropăie că niciodată România nu a fost mai super ca în prezent, încerc să împac şi eu capra cu varza. Nu durează mult şi constat că s-a scumpit varza. Milioanelor de pensionari abia le ajung banii pentru o spoială de cumpărături: doi cartofi, doi morcovi, două roşii, ca să nu se ia la harţă între ele. A, şi un ou. Estetica străzii e întreţinută de maşini bengoase, traiul cu fiţe de viloaie zgârie-ochi. „România a fost jefuită în anii de după Revoluţie…” Aiurea, texte, nostalgii, chestii populiste. De două luni am intrat într-un an cu ugerul plin, başca roiurile de albine. „N-o fi dracu’…” Şi dintr-odată se prăbuşeşte cerul peste noi: „Ţara geme şi se zbate/Prinsă-n laţul vostru de minciuni,/Ne-aţi vândut ieftin şi în rate,/Blestemaţi să fiţi şi-n rugăciuni”. Cel de la microfon ridică strocul, orchestra îl urmează întocmai: „Doamne, fă dacă se poate/Să nu fure nimeni timp de-un an/În această ţară cu de toate/Şi vom face Rai din Bărăgan!”. Chestia e că unul dintre cei trimişi pe pământ e de la PSD, al doilea de la PNL şi al treilea de la AUR. Ar mai fi cineva, care face umbră pământului, de la Justiţie. Nu se pune. I-auzi: „Vine vremea să daţi samă/Pentru câte rele ne-aţi adus,/În genunchi, la marea vamă,/O să cereţi dreptul la recurs”. Dacă e vorba de vama la intrarea-n Spaţiul Schengen, recursul îşi urmează cursul, mai la vale. Dar ce a vrut să spună poetul Tudor Gheorghe în versul ghilotină „Vine vremea să daţi samă?” Magul cu Justiţia ridică două degete: permiteţi, am băut ceva foarte rece”. Şi dus a fost. Ce-a vrut să spună poetul când din alegeri în alegeri „pleacă-ai noştri, vin ai noştri”, marca Socaciu? Cel de la AUR vorbeşte cu Chişinăul, cel de la PSD strănută de se aude pân’la Casa Albă colţ cu primăria. Iar cel de la PNL nu vrea să fie al doilea: dacă tot e PSD-ul pe fir… Publicul care a ocupat sala până la ultimul loc în picioare se înghesuie la ieşire. Taximetriştii sunt în grevă, dar câţiva tot trag la scară. De parcă ar fi fost vorbite, cum iau loc în spate, cuplurile răsuflă uşurate de parcă li s-a luat o piatră de pe inimă. „De pus la rană Tudor Gheorghe ăsta”. „Le-a dat-o la bot de nu s-a văzut!”. De nu s-au văzut, dar ce mai contează. Ca oricare dintre voi, cu destule răni pe suflet m-am ales şi eu. Când mi-am sunat medicul şi, grăbit fiind, nu a înţeles decât că e vorba de răni, mi-a recomandat Canosept Spray. Pe dracu… A, n-o fi chiar atât de negru. De la o televiziune în direct se preia în cartier cu volumul dat la maxim: „Doamne, fă dacă se poate/Să nu fure nimeni timp de-un an…” Dacă rănile sufletului se vindecă sigur cu tinctura Untul Pământului, „Rai din Bărăgan” este untul. Acum chiar că trebuie să mă iau în serios: „Eu cu cine votez?”
