sâmbătă, noiembrie 7, 2026

Râmnicu Vâlcea; Noile spații ale cabinetelor medicilor de familie de la Școala Copăcelu vor fi gata în vara aceasta

„La inițiativa primarului Mircia Gutău, din vara aceasta medicii de familie care răspund de sănătatea locuitorilor din Copăcelu, Căzănești, Râureni, Stolniceni și Colonie Nuci se vor bucura de spații noi și moderne pentru cabinetele medicale odată cu amenajările avute în vedere la imobilul Școlii cu clasele I-VIII nr. 6 Copăcelu”, a transmis municipalitatea Râmnicului.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„Investiția se derulează în urma solicitărilor a trei cadre medicale ce au în evidență aproape 4700 de râmniceni și care, în prezent, își desfășoară activitatea într-un imobil închiriat vechi,  impropriu și mult prea mic. Prin lucrările ce vizează spațiile de la etajul I și, parțial, de la parterul Școlii Copăcelu – totalizând 573 mp – se vor realiza cabinete medicale, săli de tratament, săli de așteptare, un depozit de materiale sterile, grupuri sanitare și holuri de acces. De asemenea, la parterul clădirii se va amenaja și  un spațiu destinat serviciilor publice de interes local privind ordinea publică. Aceste amenajări nu vor afecta funcționarea pe mai departe a grupelor de grădiniță din acest imobil care, în urma investiției, vor beneficia în plus și de o sală de mese.”, potrivit acestui anunț

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Daniela Barbu dă primăria pe minister

Doljul își reface stocul de demnitari la nivel central. După ce, recent, doi reprezentanți ai PNL, Nicolae Giugea și...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI