Recent, la Consiliul Judeţean Vâlcea a avut loc o întâlnire cu scopul de a fi identificate soluţii pentru reluarea activităţii Centrului, dar şi pentru plata restanţelor către medicii de la toate cele cinci centre din judeţ. Potrivit măsurilor convenite de reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea, ai Prefecturii Vâlcea şi ai Direcţiei de Sănătate Publică, urmează ca până la 31 ianuarie 2024, CAS Vâlcea să achite atât restanţele pentru octombrie şi noiembrie 2023, cât şi pentru decembrie 2023, plată aflată în termenul legal.
De asemenea, se încearcă să fie formate echipe noi de cadre medicale pentru reluarea activităţii Centrului de Permanenţă din cartierul Ostroveni.
Centrul de Permanenţă din Râmnicu Vâlcea s-a închis din cauză că medicii nu şi-au primit banii – promisiuni de ultimă oră
Rămas fără medici şi asistenţi, Centrul de Permanenţă din Râmnicu Vâlcea, care asigura servicii medicale de bază, a fost închis pentru o perioadă de trei luni. Coordonatorul centrului, medicul Alin Obogeanu, a demisionat şi el, după ce cadrele medicale au refuzat să mai lucreze din cauză că nu le-au fost plătite gărzile de mai bine de patru luni. Între timp, autorităţile locale caută soluţii.