„Astăzi, am venit să vorbim cu pioşenie despre cei care s-au sacrificat pentru această naţiune. Alexandru Ioan Cuza, regele Ferdinand, regina Maria…” Suntem la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor Române, despre care şi puştii de grădiniţă sau clasă zero ştiu că s-a înfăptuit la 24 ianuarie 1859. Mica Unire anunţa prin voinţă naţională şi spirit definitor Marea Unire de peste nici şase decenii. După ce a rostit „regina Maria…”, prostata şi politica neavând de a face una cu alta decât în clipe cu adevărat istorice, primarul Iaşiului, postat la microfon, a simţit nevoia să strângă puternic din sfincterele vezicii. Numai aşa îmi explic dezastrul oratoric pe care Mihai Chirica, bietul de el, nu l-a mai putut evita: ”…făuritorii urinii. Ei ne-au lăsat această mândră moştenire”. Adică mersul regal la toaletă, după cum i se dicta din creştet întru fireasca slobozire pricinuită, ca să-l apăr, de o prostată mărită. Unde nu îl poate scuza nimeni, decât poate prin cine ştie ce explorări medicale, este cum de l-a găsit în1859 pe regele Ferdinand I de Hohenzollern – Sigmaringen, când acesta s-a urcat pe tronul României în 1914. El va fi artizanul Unirii de la 1 decembrie 1918, de-aici şi supranumele Ferdinand Întregitorul. Cu aportul indiscutabil al reginei Maria, n-o mai lungim. Nu este doar o glumă nesărată derapajul de gâgă al primarului Mihai Chirica, de care, iniţial, m-am îndoit. Face careva bâză! Scrie la mişto! Numai că transmisia a fost live atât pe TVR Iaşi, cât şi pe Facebook-ul postului local (ora a 2-a, minutul 36, să n-avem vorbe). La un moment dat, din mulţime s-au auzit huiduieli, potrivit News.ro. Avem deci şi reacţia oamenilor. Ce rol istoric, social şi cultural a jucat capitala Moldovei de-a lungul veacurilor, unul uriaş, nu are rost să batem apa-n piuă. Iaşiul obligă la respect desăvârşit, dar iată că, întru uluirea generală, se compromite câte puţin prin cei aleşi în funcţii-cheie chiar de locuitorii săi. Aceiaşi care, de Ziua Unirii Principatelor, au ajuns să-şi fluiere liderul. Tot e ceva. Pe vremea Anetei Spornic şi a Suzanei Gâdea, câte un catren pe sub masă îşi râdea cu gura până la urechi: „Două ministrese hâde/Prea iubite de Vel-Vornic:/ Cum să meargă şcoala Spornic/ Când la Arte-avem un Gâde?”. Pe atunci, Marin Preda era un „mare poet”, iar Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, păstorit de Suzana Gâdea, refuza achiziţionarea unui corn englez de către Filarmonica „George Enescu” pe considerentul că merge şi unul românesc. În „dulcele târg”, pe unde s-au preumblat Mihail Kogălniceanu şi Mihai Eminescu, un alt Mihai, dregătorul urbei de azi, încalecă veacurile prin neştiinţă de carte şi neştiinţă de sine, vorbindu-ne aerian despre „făuritorii urinii care ne-au lăsat această mândră moştenire”.
