„Niciuna (dintre ţările din regiune, n.red.) nu are problema fiscal-bugetară pe care o are România”, a atras atenţia guvernatorul Mugur Isărescu la prezentarea Raportului asupra Inflaţiei. Aceasta creează dificultăţi BNR în ceea ce priveşte scăderii inflaţiei. În comunicatul de presă care a urmat şedinţei de politică monetară, unde s-a decis menţinerea ratei de referinţă la 7%/an, nivel stabilit în ianuarie, se arată că „incertitudini şi riscuri însemnate la adresa perspectivei inflaţiei decurg din creşterile de taxe şi impozite destinate accelerării consolidării bugetare, potenţial suplimentate în perspectivă, dar şi din evoluţia cotaţiei petrolului, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu”.
Principala armă antiinflaţionistă aflată la dispoziţia băncii centrale este cursul euro/leu. Motiv pentru menţinerea stabilităţii acestuia, ceea ce a făcut din leu cea mai stabilă monedă din regiune, cu o depreciere de la începutul anului de numai 0,45%.
Cursul euro a scăzut de la 4,9696 lei, în şedinţa de marţi, la 4,9673 lei, în cea de joi, pentru ca această săptămână să înceapă la 4,9692 lei, când de la o deschidere la 4,967 lei cotaţiile au urcat la 4,973 lei.
Indicii ROBOR se situau la valori comparabile cu cele din ultima parte a lunii iunie 2022, evoluţie datorată scăderii inflaţiei de la 8,8% în septembrie la 8,07% în octombrie. ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la începutul acestei săptămâni la 6,30%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a alunecat de la 6,37 la 6,36%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 6,46 la 6,44%.
Luni, Trezoreria s-a împrumutat cu 757,7 milioane lei, cu scadenţa în octombrie 2026, faţă de o valoare iniţială a emisiunii de 500 milioane lei, iar randamentul mediu a fost de 6,47%/an. Săptămâna trecută, statul s-a împrumutat cu peste 420 milioane lei faţă de valorile iniţiale ale emisiunilor. Atât Jerome Powell, preşedintele Fed, cât şi Christine Lagarde, preşedintele BCE, au afirmat săptămâna trecută că instituţiile pe care le conduc sunt pregătite să menţină un nivel ridicat al dobânzilor de politică monetară, până când va fi atins nivelul ţintă propus pentru inflaţie.
Euro a avut o evoluţie descendentă şi a alunecat de la 1,0756 dolari, la începutul săptămânii trecute, maxim al ultimelor două luni, la 1,0656 dolari, la sfârşitul ei. Lunea aceasta, piaţa a fost influenţată de faptul că Moody’s a înrăutăţit perspectiva ratingului de credit al SUA de la stabilă la negativă, iar cotaţiile erau de 1,0667 – 1,0701 dolari. În piaţa locală, cursul monedei americane a fluctuat între 4,6224 şi 4,6566 lei, cel de la începutul acestei săptămâni fiind stabilit la 4,6473 lei. După scăderea de vinerea trecută a lirei sterline la 5,6833 lei, provocată de stagnarea economiei Marii Britanii în trimestrul al treilea, media de lunea aceasta a urcat la 5,6924 lei. În schimb, francul elveţian a coborât de la 5,1647 la 5,1492 lei.
Bitcoin a testat joia trecută pragul de 38.000 dolari, maxim al ultimelor 18 luni, şi fluctua la începutul săptămânii între 36.679 şi 37.396 dolari. Ethereum a devenit cea mai tranzacţionată criptomonedă, ceea ce i-a ridicat preţul la aproape 2.150 dolari.
BNR atenţionează PSD-NL asupra creşterii preţurilor
Riscurile intrării în recesiune a economiei României au crescut odată cu măsurile fiscale luate de PSD-NL, care încearcă astfel să-şi protejeze bazinul electoral al bugetarilor pe seama mediului privat.