Anunțata grevă generală din învățământul preuniversitar și universitar începând cu 22 mai nu i-a impresionat pe guvernanți. Cum nu l-a impresionat pe Primul Dascăl al țării care găsește timp pentru toate, mai puțin pentru România Educată pe sponci. Trece ea și supărarea asta, așa cum românilor le trec supărările cum îi și năpădesc. Rămâne de văzut cum se va împăca profesorul debutant cu salariul pe jumătatea celui al măturăresei din Germania, job salutar de altminteri. Problema de căpătâi nu constă doar în salariile intrate la apă, ci în subfinanțarea întregului sistem, în pofida atenționărilor repetate. Foarte grav este că vocația de dascăl a făcut pasul înapoi de la sublim la ridicol. Eh, o profesie ca atâtea altele, birocratică. În general, școala tentează din ce în ce mai puțin. Luate la bani mărunți, nu puține catedre funcționează incomplet. Unii dintre candidații veniți din mărginimea fenomenului, în lipsă de alte oportunități, sunt testați la definitivat cu note microscopice. Și mai e un detaliu care tinde să îngenuncheze sistemul educațional, în premieră absolută. Acela al insecurității. Școlile au devenit o piață de comercializat droguri. Profesorul nu mai știe cu cine stă de vorbă, temător de ceea ce i se poate întâmpla. Și deja s-au întâmplat atâtea! Numai profesor să nu fii, profesoară cu atât mai puțin. Și asta pentru că școlile și liceele, îndeosebi, nu sunt păzite de nimeni. Altădată beneficiau de cabinete medicale, în prezent nici de portar. Și, la urma urmei, ce poate face un paznic atâtor găști de cartier? Drogurile par a se fi „fumat” ca viciu adolescentin în ritmul civilizației milenariste. E rândul armelor de foc. Ne crucim de ceea ce se întâmplă la granița cu noi, în Serbia, acolo unde pistolul se cumpără odată cu punga de pufuleți. Lucrurile se agravează privite în viitorul apropiat. Un pacient internat se operează și se pune pe picioare. O generație de învățăcei suferindă de pe urma programelor școlare neactualizate și de pe urma corpului profesoral ciopârțit, nu se mai face bine. Calitatea de părinte, la rândul ei, a devenit o povară, o repetabilă povară. Când, atras de mirajul banilor de afară, părintele își încredințează odrasla bătrânilor casei. Abandonarea studiilor obligatorii, anturajul nesupravegheat și toate celelalte ingrediente sociale nocive duc la crize adânci. Ne mulțumim să recităm pe dinafară că viitorul Rrromâniei e în mâna generației tinere. În mâna care, dacă nu spune o poveste, nu primește nimic. Greu ni-l imaginăm pe profesor predând frământat de neajunsuri, cu costumul spălăcit, cu pantofii scâlciați. Într-un timp de bunăstare epatantă când flăcăi și fătuci de liceu coboară din mașini elegante. Nu știm în ce constă trâmbițata egalitate de șanse, dar asta e altă poveste.
