După RAT Craiova a venit și rândul srl-ului municipal de salubritate să își înnoiască parcul auto cu sprijin de la bugetul local. Primăria Craiova a demarat procedura de achiziție pentru trei vehicule care ar urma să intre în posesia SC Salubritate Craiova SRL.
Licitația a fost recent lansată în sistemuul electronic de achiziții publice și vizează un contract cu o valoare estimată de peste 844.000 de lei noi. „Obiectul contractului constă în achziționarea a 3 buc. autoutilitare dotate cu benă basculabilă trilateral, masa maximă autorizată 7-7,5 tone, conform cerinţelor caietului de sarcini nr. 123204/12.04.2023”, precizează documentația de atribuire postată de edili.
Potrivit caietului de sarcini, vehiculele cumpărate de primărie pentru Salubritate ar urma să îndeplinească norma de poluare minim euro 6, unul dintre motivele invocate pentru necesitatea achiziției fiind, pe lângă vârsta înaintată și uzura mașinilor din parcul auto și emisiile de noxe ale acestora.
„Autovehiculele din parcul auto actual numai îndeplinesc condițiile de siguranță în exploatare și implică, pe lângă cheltuielile mari cu reparațiile, și consumuri mari de carburant iar emisiile de noxe nu se mai încadrează în normele actuale. În majoritatea țărilor dezvoltate aportul la conținutul total de poluanți atmosferici constituie sfera transportului auto circa 60%. În orașele mari automobilele sunt principala sursă de poluare cu monoxid de carbon, hidrocarburi, oxizi de azot, aldehide, funingine și un șir de substanțe alergene”, se arată în caietul de sarcini.