Manifestările de la Calafat au inclus o ceremonie în cadrul căreia au fost depuse coroane de flori la Monumentul Războiului de Independenţă, o expoziţie de tehnică militară a Forţelor Navale Române, precum şi reconstituiri ale unor episoade emblematice din luptele purtate în perioada 1877 – 1878, anunță Agerpres. „Ziua Independenţei României este ziua în care am câştigat libertatea şi independenţa faţă de Imperiul Otoman în anul 1877. Este o zi de mândrie şi recunoştinţă pentru toţi românii care celebrează curajul şi sacrificiul înfăptuit de înaintaşii noştri pentru a ne oferi un viitor mai bun. În aceasta zi deosebită, dorim să subliniem şi importanţa acestei zile pentru oraşul nostru, Calafat. În timpul Războiului de Independenţă, oraşul nostru a fost locul unde armata română a traversat Dunărea, a luptat şi i-a învins pe otomani. Aceste momente istorice sunt o mândrie pentru noi şi ne amintesc de curajul şi sacrificiul eroilor noştri care au luptat pentru libertatea noastră. De asemenea, astăzi sărbătorim şi Ziua Europei, ziua în care ne reamintim de valorile comune europene: pacea, libertatea, democraţia şi solidaritatea. Sărbătorim împreună cu ceilalţi cetăţeni europeni această zi importantă şi ne exprimăm dorinţa de a construi un viitor mai bun, bazat pe respectul reciproc şi colaborare“, a declarat primarul municipiului Calafat.
Evenimentul „Comemorarea dobândirii Independenţei de Stat a României“ a fost organizat cu susţinerea financiară a Consiliului Judeţean Dolj, conform unei hotărâri aprobate în cadrul şedinţei din 28 aprilie.

Un loc special în istoria României
Menţionată documentar la 5 august 1424, ca punct de vamă (Vama de la Calafat), la trecerea Dunării, pentru grâne, sare, vite, vin, ceară, miere, localitatea devine, în secolele XV-XVI, cel mai important loc de tranzit pentru comerţul Ţării Româneşti cu Peninsula Balcanică. La mijlocul secolului al XIX-lea, aşezarea a fost ridicată la rangul de oraş de către domnul Barbu Ştirbei. De aici, de la Calafat, Armata Română răspunde tirurilor de artilerie turceşti, bombardând Vidinul, aflat pe malul opus al Dunării, declanşându-se astfel Războiul de Independenţă. Ordinul a fost dat de către Regele Carol I, care după salvele trase de către tunul 1 din bateria Carol, tunul 1 din bateria Mircea și tunul 1 din bateria Elisabeta, a rostit celebra propoziție: „asta-i muzica ce-mi place!”. La finalul războiului, la Calafat s-a ridicat Monumentul Eroilor, acolo unde, în fiecare an, sunt organizate manifestări în memoria soldaților căzuți în luptă.
