Sepsi OSK, inamicul public nr.1
Squadra din orașul Sfântu Gheorghe a lui Cristiano Bergodi a șters pe jos cu trupa lui Dan Petrescu în semifinala Cupei: 3-0. În cealaltă semifinală, U Cluj a dispus de UTA cu 1-0 și astfel se face că pe 24 mai, la Sibiu, se va juca finala Sepsi OSK – U Cluj pentru un loc în Conference League. Acolo unde „Șepcile roșii” (vorba vine, n-am văzut pe niciun teren fotbaliști cu cozoroc) nu au acces fiindcă nu s-au gândit la licență. Dacă U Cluj câștigă trofeul, se creează un loc pentru oricare din echipele situate în finalul campionatului sub podium. Dacă nu, una dintre acestea va rămâne în afara cupelor europene.
Rapid, deraiată de „Vipere”
Rapid – Vipers Kristiansand: 25-31 (12-18), la București, în manșa tur a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor. Elevele lui Gjekstad (norvegience, Costi Prună; norvegiene sunt fiordurile) au gestionat fără emoții o partidă care le asigură în mare parte participarea la Final Four. După returul din 7 mai, Kim Rasmussen și echipa, care a traversat un sezon promițător în principala competiție continentală, nu au decât a medita și asupra pierderii titlului de campioană a României. Un ajutor în chestiune poate veni de la Carlos Viver.
CSM București visează cu ochii deschiși Budapesta
Team Esbjerg – CSM București: 32-28 (17-13) în Blue Water Arena, iar posibilitatea ca noua campioană a României să meargă la turneul „de patru” din capitala Ungariei este una reală. Arntzen a jucat entuziasmant și a înscris de 10 ori. Returul nu va fi deloc facil pentru CSM București, mai fiecare din duelurile de până acum s-a decis pe muchie. Departe gândul că din două pietre tari în Liga Florilor se va alege absenteismul.
După 28 de ani
Naționala de handbal masculin a României, pregătită de spaniolul Xavi Pascual, s-a calificat la CE 2024 din Germania. „Tricolorii” au încheiat grupa preliminară pe locul secund datorită golaverajului, misiune îndeplinită după mai bine de un sfert de veac fără căpătâi.