Cotidianul lui Cornel Nistorescu a publicat marți, 25 aprilie, un emoționant „Apel de la românii din Ucraina către Guvernul României”. Elena Nandriș, fosta primăriță a comunei Mahala, cere Executivului de la București să se implice în apărarea unor drepturi firești ale populației de etnie română din regiunea Cernăuți. O remarcă: tot timpul vorbim despre frații noștri de dincolo de Prut și mai deloc despre cei din Bucovina de Nord, de parcă n-ar fi de același neam. Apelul nu vizează ajutoare materiale, ci dreptul la exprimare în limba maternă. Pentru că Legea învățământului, modificată în 2017, prevede că în școlile minorităților care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene se vor introduce, din septembrie 2023, ore în limba ucraineană în detrimentul limbilor materne. Chiar și în condițiile vitrege pricinuite de invazia rusă, președintele Zelenski și-a exprimat opțiunea europeană pentru țara sa. Cu o sinceritate de copil căruia i s-a subtilizat jucăria, Elena Nandriș deplânge masacrarea limbii române, pe care ea și ai săi o moștenesc de peste cinci secole. Și e păcat că mulți români din afara granițelor „nu înțeleg asta”. Parcă ne și auzim: „De asta ne arde acum?”. Exact lucrul de care fosta primăriță se teme pentru că ne-a citit: „Mulți din România nu înțeleg asta. Noi aici nu avem putere să facem ceva. Legea merge mai departe. Nu au cedat nicio literă din lege”. Or, puterea de la București, dacă Pactul Ribbentrop-Molotov îi spune ceva, nu a mișcat cine știe ce în direcția asta. A dat diplomatic din buze cum că vom face și vom drege. Prezentul, cu fețele și interfețele lui, se dedică în exclusivitate urmărilor legate de invazia rusă. Uite că puterea de la Kiev are timp și de curricule. Am crede că în rest, acolo unde dreptul minorităților din Ucraina este numai parțial respectat, timpul s-a oprit. Nicidecum. Peste patru luni, începând cu septembrie, Legea învățământului, modificată în urmă cu șase ani, va produce efecte. Când va fi pace, nu vor mai fi abecedare în limba română. Guvernul ungar a avertizat săptămâna trecută că nu va sprijini niciun fel de integrare euroatlantică a Ucrainei până când aceasta nu va recunoaște drepturile minorității maghiare din oblastul (regiunea) Transcarpatia. „Vrem să ne rugăm în limba noastră”, mai spune Elena. Unde te închini și unde te rogi, pe lângă icoana de acasă, dacă nu în biserica ridicată de strămoși? Iar aici se constată că marginalizarea limbii române depășește arealul educațional. Nu-mi ascund temerea că politicienii noștri, ocupați până peste cap cu alegerile din 2024, vor îndoi ca pe o coală de scris gândurile celei ce a apelat Guvernul României și le vor pune în plic așa cum se procedează la șah. La șah-mat fraților din Bucovina de Nord: „Nu e momentul, Elena!…”
