Foamea de bani a Trezoreriei, care trebuie să acopere cheltuielile populiste ale guvernului şi să achite datoriile din anii precedenţi, a făcut ca statul să se împrumute săptămâna trecută cu 4,19 miliarde lei, cu scadenţa în iulie 2029, la o dobândă medie de 7,38% pe an, şi cu 2,2 miliarde lei, cu scadenţa în februarie 2032, la o dobândă de 7,68% pe an. Cursul euro a scăzut de la 4,9405 lei, la începutul săptămânii, la 4,9255 lei, la sfârşitul ei, când tranzacţiile s-au realizat în culoarul 4,922 – 4,928 lei. Seara, la închiderea pieţelor de peste Ocean, cotaţiile au scăzut până la 4,911 lei/euro. Uriaşul deficit de cont curent va continua să reprezinte un obstacol pentru leu. Pe de altă parte, intrarea pe o pantă descendentă a preţurilor ar putea oferi BNR oportunitatea de a permite deprecierea cursului, care este folosit drept principală ancoră antiinflaţionistă, ceea ce ar putea echilibra deficitul comercial. Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei stabilitate financiară din BNR, a declarat la prezentarea raportului anual asupra stabilităţii financiare că în România există două riscuri severe, respectiv creşterea incertitudinilor la nivel global datorate crizei energetice şi războiului din Ucraina, şi deteriorarea echilibrelor macro interne.
Lunea aceasta, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 7,28%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la valoarea stabilită la sfârşitul săptămânii trecute de 7,54%, valoare care nu a mai fost atinsă din 21 iulie 2022, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 7,91%.
Declaraţia unui membru al Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale, conform căruia ar fi necesară o limitare la 0,25% a creşterii dobânzii de referinţă la şedinţa de la sfârşitul acestei luni, a provocat deprecierea monedei americane. În acelaşi timp, un membru al conducerii BCE a declarat că sunt necesare mai multe creşteri de 0,50% ale ratei de referinţă din zona euro pentru a frâna inflaţia, care a fost în decembrie de 9,2%.
Euro a început săptămâna la 1,0874 dolari, maxim al ultimelor nouă luni, dar a coborât la jumătatea ei la 1,0767 dolari, pentru ca vineri să urce până la 1,0858 dolari. Cursul monedei americane a scăzut vineri la 4,5451 lei. Cursul francului elveţian a crescut până la 5,9786 lei, dar a închis săptămâna la 4,9445 lei. Media lirei sterline a urcat vineri la 5,6182 lei, mai mult cu 4,5 bani faţă de şedinţa de luni.
Cererea de protecţie în caz de faliment făcută de divizia de creditare a companiei de criptomonede Genesis, care are o gaură de 3,4 miliarde dolari în relaţia cu clienţii săi, a coborât bitcoin la un minim de circa 20.300 dolari. Însă pariul pus pe încetinirea ritmului de creştere a dobânzilor de către Fed a ridicat sâmbătă cotaţiile la 23.338 dolari, valoare care nu a mai fost atinsă din august. La rândul său, ether a sărit, în aceeaşi zi, la aproape 1.680 dolari, record al ultimelor cinci luni.