luni, martie 24, 2025

Vâlcea: Scandal, proteste şi petiţii la „Athosul românesc“

O decizie a autorităţilor bisericeşti de schimbare a rânduielilor de la Mănăstirea Frăsinei, unul dintre cele mai cunoscute lăcaşe de cult din România, a stârnit proteste la faţa locului precum şi în mediul online. Acuzele îl vizează în special pe ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, învinuit că a distorsionat votul obştii, că vrea să transforme biserica de jos în vad comercial şi că şi-ar fi instalat acolo o rudă, preot de mir. Denumită şi „Athosul românesc”, Mănăstirea Frăsinei are o rânduială de tip athonit, aidoma celei de pe Muntele Athos, care interzice accesul femeilor. Hotărârea a fost luată de episcopul Râmnicului, Calinic, în 1867. În urmă cu peste 70 de ani, călugării de la Frăsinei au construit o biserică în apropiere, „Biserica din Vale”, care permite şi intrarea femeilor. Acolo, până la impunerea noilor reguli, mai mulţi călugări de la mănăstire coborau pentru a sluji pentru femeile care nu puteau urca la Frăsinei.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Recent, în curtea „Bisericii din Vale” de la Frăsinei s-au adunat circa 100 de credincioşi care au protestat faţă de rânduielile nou anunţate. Acestea prevăd înlocuirea fostului stareţ, reducerea numărului de călugări care coborau să slujească, precum şi măsuri de tip administrativ. „Nu ne luaţi duhovnicii, vreţi să desfiinţaţi mănăstirea!”, au strigat protestatarii. De asemenea, a fost iniţiată şi o petiţie online.

Petiţie: ”Nu schimbaţi rânduiala «Bisericii din Vale» de la Mănăstirea Frăsinei!”

Dorim să nu se schimbe rânduiala ”Bisericii din Vale” care aparţine de Mănăstirea Frăsinei, acolo unde au acces şi femeile. Dorim să ne spovedim în continuare la duhovnicii noştri de la această mănăstire, să putem participa la Sfânta Liturghie, la Sfântul Maslu şi la toate celelalte slujbe slujite de sfinţii Părinţi de la Mănăstirea Frăsinei. „Biserica din Vale” a fost înfiinţată ca urmare a testamentului Sfântului Calinic de la Cernica, fiind parte integrantă a Mănăstirii Frăsinei, şi aşa trebuie să rămână. Nu vrem transformarea acesteia în biserică de mir, aşa cum se intenţionează.
Rugăciunile mirenilor – îndeosebi femei, care au interdicţie de a intra în complexul monahal Frăsinei – se împletesc aici, tradiţional, cu acelea ale monahilor îmbunătăţiţi care coboară special pentru a întări credinţa tuturor şi a da slavă Sfintei Treimi, care a inspirat prin Sfântul Duh această lucrare.
Prezenta petiţie suplimentează scrisoarea care va fi trimisă Patriarhului Daniel, în care îi solicităm să nu permită schimbarea menţionată mai sus. Dumnezeu să ne ajute în acest demers! – se arată în petiţie.

Era prea multă libertate la Biserica de Jos?

În replică, Arhiepiscopia Râmnicului a dat două comunicate de presă prin care face precizări în privinţa acestor măsuri. În ambele comunicate se transmite mesajul că aceste decizii vin în întâmpinarea rânduielilor lăsate de Sfântul Ierarh Calinic şi nicidecum spre tulburarea lor.

Mănăstirea Frăsinei păstrează cu sfinţenie rânduiala Sfântului Ierarh Calinic

Comunicat de presă – 30 noiembrie

Urmare recentelor apariţii tendenţioase şi lipsite de adevăr din mediul on-line, referitor la programul duhovnicesc şi liturgic al Sfintei Mănăstiri Frăsinei, noi, Consiliul Duhovnicesc al cinstitului aşezământ monahal, facem următoarele precizări:

1. Rânduiala liturgică şi duhovniceasca a Sfintei Mănăstiri Frăsinei, după cum se cunoaşte de către toţi credincioşii Bisericii noastre, este stabilită şi aşezată de Sfântul Ierarh Calinic, după Tipiconul Sfântului Munte Athos. Sfântul Calinic, după ce a ctitorit Mănăstirea noastră şi a statornicit călugărilor rânduiala de viaţă duhovnicească, a stabilit, sub pedeapsa blestemului, ca în Sfânta Mănăstire să nu intre niciodată partea femeiască. Acest legământ a fost pus nu ca şi când Sfântul ar fi avut ceva împotriva femeilor, ci ca monahii din Lavra Frăsineiului să se nevoiască stăruitor în virtuţile privegherii, postului, ascultării şi rugăciunii.

2. Pentru bunul mers al Mănăstirii noastre, Obştea monahală este condusă de Stareţul ei, ales de către părinţii şi fraţii mănăstirii, în urma retragerii părintelui arhimandrit Ioanichie Popescu şi confirmat de Arhiepiscopul locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie. Înaltpreasfinţia Sa a emis în acest sens decizia de recunoaştere şi a instalat pe noul stareţ, în persoana preacuviosului părinte Protosinghel Onisifor Petrescu. După instalare, potrivit Sfintelor Canoane, Rânduielilor Bisericeşti şi Regulei Sfântului Calinic, toţi fraţii, monahii şi preoţii mănăstirii sunt datori şi au obligaţia să-i acorde respect şi ascultare necondiţionată.

3. Faţă de aşezământul de jos, stareţul Sfintei Mănăstiri Frăsinei se îngrijeşte potrivit rânduielilor stabilite de asemenea de Sfântul Ierarh Calinic. Astfel, în legătură cu administrarea spaţiilor de cazare şi îngrijirea bisericii de jos, accesibilă prin iconomie şi femeilor, părintele stareţ împreună cu părinţii din Consiliul Duhovnicesc au rânduit doi părinţi, în persoana arhimandriţilor Ioanichie Popescu, fostul stareţ al Mănăstirii Frăsinei, şi Ioachim Popa, duhovnici iscusiţi şi foarte cunoscuţi, să spovedească şi să îndrume duhovniceşte pe femeile care vin aici pentru sufletele lor. Aşadar, în continuare, la aşezământul şi biserica din vale pot veni femeile credincioase care pot primi binecuvântare şi folos duhovnicesc. Biserica va fi permanent deschisă în decursul săptămânii, iar de vineri seară şi până duminică seara femeile vor fi primite de un personal special pregătit, cu dragoste şi competenţă. Prin urmare, atât preoţii duhovnici, cât şi ieromonahii slujitori vor coborî la aşezământul din vale, numai cu aprobarea expresă a stareţului Sfintei Mănăstiri Frăsinei.

4. În consecinţă, prin purtarea de grijă a Maicii Domnului, ocrotitoarea Sfintei Mănăstiri Frăsinei, şi a Sfântului Ierarh Calinic, ctitorul şi părintele nostru duhovnicesc, noi, Obştea monahală, în frunte cu Părintele Stareţ, ţinem cu sfinţenie legământul acestui mare Sfânt Ierarh de a se păstra aici Rânduiala pecetluită cu blestem, neştirbită şi neschimbată, spre folosul, zidirea şi propăşirea autentică a vieţuirii călugăreşti.

Vă îndemnăm, aşadar, pe toţi credincioşii, fraţi şi surori, care aţi răspândit în mediul on-line păreri personale lipsite de adevăr, să vă abţineţi de la amestecul în rânduielile noastre călugăreşti, aşezate de Sfântul Ierarh Calinic. Orice acţiune inspirată de duhul lumesc aduce grave prejudicii imaginii Mănăstirii noastre şi aspre mustrări din partea Sfântului nostru ocrotitor.

Acum, când intrăm în Postul Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Vă îndemnăm pe toţi să stăruiţi în rugăciune şi în frica de Dumnezeu, cultivând adevăratul duh al smereniei şi ascultării de mai-marii noştri, cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa” (Evrei XIII, 7).

Obştea Mănăstirii Frăsinei

Porţile Mănăstirii Frăsinei rămân deschise pentru credincioşi şi pelerini, iar duhovnicii îi vor îndruma fără a-şi neglija rânduiala athonită şi îndatoririle din cadrul obştii

Comunicat de presă – 3 decembrie

În urma apariţiei în mass-media a unor informaţii neadevărate privitoare la schimbarea rânduielilor de la Mănăstirea Frăsinei, Arhiepiscopia Râmnicului reafirmă faptul că, potrivit rânduielilor statornicite de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, mănăstirea îşi rânduieşte viaţa astfel încât să dea dovadă de aleasă şi desăvârşită trăire duhovnicească, de practicarea virtuţilor creştine, de păstrarea rânduielilor la slujbele religioase, de bogată mângâiere sufletească şi de pildă de viaţă creştinească, atât pentru vieţuitorii ei, cât şi pentru închinători.
Întrucât la Mănăstirea Frăsinei numărul de pelerini şi credincioşi este redus în cursul săptămânii, iar părinţii monahi au datoria de a împlini aspra rânduială athonită şi multe alte ascultări în cadrul obştii, Consiliul Duhovnicesc a considerat că este necesară ocrotirea liniştei celor ce vieţuiesc în mănăstire, spre a păstra legământul Sfântului Ierarh Calinic, pecetluit cu blestem, neştirbit şi neschimbat, spre folosul, zidirea şi propăşirea autentică a vieţuirii călugăreşti.
În acest sens, pentru folosul credincioşilor şi al pelerinilor care poposesc la Biserica din Vale, s-a hotărât ca duhovnici iscusiţi şi foarte cunoscuţi să spovedească şi să îndrume duhovniceşte. Astfel, în zilele de sâmbătă, duminică şi în sărbătorile din cursul săptămânii, Părintele Arhimandrit Ioanichie Popescu şi Părintele Arhimandrit Ioachim Popa vor ieşi în întâmpinarea celor ce vin într-un număr mai mare, pentru a săvârşi Taina Sfântului Maslu, alte rugăciuni şi dezlegări, şi pentru a spovedi pe cei care solicită acest lucru.
Preacuviosul Părinte Protosinghel Onisifor Petrescu, stareţul Mănăstirii Frăsinei, va rândui, atunci când este cazul, ieromonahi care să ajute pe cei doi duhovnici.
Urmând rânduielilor Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica şi pentru păstrarea cu fidelitate a acestora, Consiliul Duhovnicesc a considerat oportun ca, doar în zilele de sâmbătă şi în ajun de sărbători, femeile care se află în pelerinaj şi nu au posibilitatea de a se întoarce acasă ori manifestă dorinţa de a participa la slujbele de priveghere să primească sprijin în vederea cazării, în bună rânduială.
În perioada Postului Naşterii Domnului, credincioşii sunt îndemnaţi să urmeze Mântuitorului Hristos, Care, întrupându-Se, a dat oamenilor cea mai mare pildă de smerenie, pentru ca noi să ne înălţăm la „naşterea cea de Sus” (Ioan III, 3), ca „fii ai lui Dumnezeu” şi ai Împărăţiei cerurilor, şi îmbogăţiţi sufleteşte de povăţuirile duhovnicilor iscusiţi ai Mănăstirii Frăsinei să primească fiecare în inima sa, cu multă smerenie, rânduielile stabilite pentru aleasa vieţuire şi linişte a părinţilor din obşte.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

E foame de bani la Aeroportul Internațional Craiova

Proiectul de extindere și Modernizare a Aeroportului Internațional Craiova, cu o valoare totală de peste 110 milioane de euro...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI