Micul ecran şi cultura pecuniară

0

Pe vremuri, când televiziunea nu pătrunsese la oraşe şi sate, difuzorul din perete era radioenciclopedia neamului. Toată ziulica dădea din gură, cânta şi povestea de toate cele. Nu aţi prins „Teatru la microfon”, nu ştiţi ce aţi pierdut. Nu l-aţi prins pe Ion Mustaţă, la fel. Aud şi acum fondul muzical, apoi vocea din off: „«Cine ştie, câştigă», profesor examinator Ion Mustaţă”. Se câştigau bani frumoşi, iar întrebările ţinteau un singur răspuns, nu patru ca acum din care să selectezi pe repede înainte, fiindcă jumătate dintre ele, în versiune modernă, sunt anapoda. De exemplu (improvizez): „Din ce munţi izvorăşte Dunărea?” Se dau patru soluţii: a) Pădurea Verde; b) Pădurea de Mesteceni; c) Pădurea Neagră; d) Pădurea Spânzuraţilor. Aici, se prea poate ca unii care au mai auzit câte ceva să blocheze varianta ultimă, apropo de analfabetismul funcţional. Ion Mustaţă avea un şic anume, ton, dicţie, plăcute auzului. Şi echilibru în formularea întrebărilor, nici de prea adâncă magnitudine (să nu te frigi), nici de mare altitudine (să nu îngheţi). Din acest punct de vedere, „Câştigă România”, cu Virgil Ianţu, îmi pare concursul cel mai bine rostuit. Lui Dan Negru i se confesa un concurent că a lucrat o perioadă în Norvegia. Norvegia?, îşi intră în priză realizatorul. Scoate de undeva o bancnotă de 50 de lei şi suie câteva scăriţe la public. Întreabă în stânga, în dreapta, care e capitala Norvegiei. Unii dau din umeri, alţii, surprinşi, se cramponează de cu totul alte capitale. S-a găsit, în fine, şi destinatarul bancnotei, cineva trecut de prima tinereţe. Cultura generală incumbă cunoştinţe pe care oricine ar trebui să le aibă, dar nu le are. A strecura întrebări fistichii despre rasa de câine al cărui proprietar e Dorian Popa sau unde s-a turnat filmul „Patimile lui Hristos”, la Matera sau la Cinque Terre, înseamnă să baţi câmpii cu graţie. Cui prodest?… Alteori, pentru o sumă considerabilă, concurentul trebuie să răspundă unde poate ajunge urcând dinspre Băile Olăneşti: în munţii Cozia sau în Ceahlău. Triumful spărgător de limite enciclopedice se dezlănţuie: în munţii Cozia! O domniţă, părând a fi căsătorită, ceea ce nu e semnificativ, n-a auzit de El Zorab („chiar e cal”?!), nici de George Coşbuc, readus contextual în conversaţie. Cele câteva concursuri de cultură generală cu care, în decoruri şi orgă de lumini, se testează pregătirea publicului tânăr îndeosebi (deşi nu rareori câştigă seniorii), sunt bine-venite. Distrează, invită la meditaţie, la studiu, fie şi numai ca să nu cazi de fraier, pe lângă aceea că poţi face rost şi de ceva capital pentru achitarea facturilor. Ar rămâne şi pentru o cafea cu prietenii. Bine zice Ianţu: „Puneţi mâna pe carte, că nu urzică”. Şi nu uitaţi: oricând puteţi câştiga „la mustaţă”.   

Facebook Comments