Evenimentul de lansare a programului va include şi premiera spectacolului „Alegerea“, ce are la bază piesa de teatru într-un act scrisă, în 1960, la Versoix, de Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana. Premiera va avea loc de la ora 19:00 şi se va desfăşura în prezenţa Alteţei Sale Regale, Principesa Sofia. Spectacolul „Alegerea“ va fi prezentat la Sala I.D. Sîrbu a Naţionalului craiovean de la ora 19:00. O invitaţie la reflectare, o cutremurătoare piesă despre om şi locul său în univers, despre spiritul, pasiunile şi ispitele fiinţei umane. Piesa este încărcată de semnificaţii şi ridică probleme de natură filosofică, într-o lume prinsă în lupta dintre două ideologii opuse. Aici se distinge şi lupta interioară a omului prins între slăbiciunile şi virtuţile sale. Binele în opoziţie cu Răul. Întunericul cu Lumina. Şi alegerea, salvarea noastră, nu poate fi decât Iubirea.

Procesul educaţional cuprins în programul „Educăm Împreună” va fi realizat într-o manieră prietenoasă, atractivă şi care va facilita însuşirea de către cei mici a unor cunoştinţe de bază din domeniile istorie şi teatru. În acest sens, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova are drept parteneri ai proiectului Muzeul Naţional Peleş din Sinaia şi Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, urmând ca pe parcurs lista partenerilor să fie extinsă.
În cadrul proiectului „Educăm Împreună”, Muzeul Naţional Peleş va prezenta în spaţiul muzeal al teatrului o serie de expoziţii: Maria a României. Regină şi artistă; Regele Carol I. Ctitorul României Moderne; Carol al II-lea al României. Un rege controversat; şi Mihai I. Ultimul rege al României.



Prima expoziţie inclusă în proiect, „Maria a României. Regină şi artistă“, va putea fi vizitată în perioada 18 noiembrie 2022 – 31 martie 2023 şi cuprinde obiecte ce au aparţinut Reginei Maria şi materiale informative privind viaţa şi activitatea Majestăţii Sale. Totodată, grupurile de elevi de la şcolile din judeţul Dolj, precum şi grupurile de copii aflaţi în centrele de asistenţă socială vor putea participa la o serie de activităţi organizate în foaierul Sălii Amza Pellea, precum ateliere de joc teatral, desen şi pictură. Traseul educaţional va include şi vizionarea de materiale video cu momente din istoria României ce vor fi explicate copiilor într-o manieră simplă şi atractivă.
Sunt deschise spre vânzare standuri cu cărţi de teatru şi istorie, precum şi cu obiecte de tip suvenir ce ilustrează momente istorice şi personalităţi teatrale, dar şi personaje comice din basme şi poveşti.
Mai multe detalii puteţi găsi pe site-ul: www.tncms.ro.


