Acolo unde până şi Dumnezeu a uitat să-şi mai arunce o privire, la Pleşoi, un individ străin de credinţă şi omenie pe nume Iulian Bârsan, vremelnic viceprimar al localităţii, a decis de ani de zile că ai săi consăteni, locuitorii comunei, au o singură menire: să asigure bunăstarea sa şi a familiei sale. Iar de atunci, cu abnegaţie şi răutate demne de o cauză mai nobilă, pe orice cale, îi văduveşte de cele mai elementare lucruri necesare unui trai decent. Infrastructura comunei este un dezastru de proporţii biblice, situaţia economică a sătenilor este una care sfidează normele acestui secol, oportunităţile de dezvoltare ale localităţii sunt nule. În tot acest timp, individul prosperă la nivel personal până într-acolo încât, dincolo de orice dubiu, averea sa, cu certitudine, ar merita o atenţie mai sporită din partea unor autorităţi ale statului român care sunt gândite şi create să facă acest lucru.
Pentru orice om cu o brumă de bun simţ civic, ceea ce se întâmplă în această comună săracă de la marginea Craiovei ar trebui să ridice un mare semn de întrebare. Modul în care îşi subjugă consătenii abrutizaţi de sărăcie, metodele feudale pe care le aplică întru sporirea averii personale, privarea consătenilor săi de cele mai elementare drepturi cetăţeneşti atunci când aceştia îndrăznesc să treacă pragul primăriei la al cărei buget contribuie cu puţinul pe care îl au, toate aceste lucruri anormale pentru o România a secolului XXI ar fi trebuit să constituie de ani buni elemente în baza cărora individul ar trebui să dea socoteală. Dar cine să-l deranjeze pe Bârsan de la Pleşoi? Cine să îl întrebe cam care este stadiul lucrărilor sistemului de alimentare cu apă potabilă în valoare de peste un milion de euro? Cine să facă o recenzie a neamurilor vătafului angajate fie la primărie, fie la şcoala din comună? Cam ce autoritate a statului român să îi ceară socoteală cu privire la drumurile spre exploatările sale agricole modernizate serios cu bani din bugetul comunei, în timp ce uliţele satului arată identic, dacă nu mai rău, decât uliţele măcinate de bombardamente ale Ucrainei vecine? Cine să îl „ia de moţ“ pentru că la mijlocul acestui an, atunci când peste tot în lume se vorbea despre „decesul“ pandemiei de COVID, primăria condusă din umbră de el făcea două achiziţii aiuritoare de măşti sanitare, dezinfectant, nebulizatoare şi substanţe biocide pentru unităţile de învăţământ din comună în valoare de peste 60.000 de euro? Sau, ca să mergem mai în profunzimea afacerilor sale, cine să îl deranjeze cu un control pentru că îşi depozitează îngrăşămintele chimice în aer liber, pe uliţele comunei? Sau să îl întrebe despre modul în care a pus în posesie anumiţi concetăţeni pentru ca mai apoi terenurile acestora să intre în proprietatea sa sau a firmei sale?
În Dolj, nu există autoritate publică, indiferent de cine a fost condusă, care să fi îndrăznit să-l deranjeze pe Bârsan. S-a bucurat de o imunitate la care alţi colegi de-ai săi, în fapt o largă majoritate, nici măcar nu visează. Impusă sau plătită… greu de precizat. Dar reală până într-acolo încât sute de cetăţeni asupriţi ai Pleşoiului au ajuns să creadă că omul este de neatins, că indiferent ce şi cum ar face el este mai presus de lege şi de cei care au obligaţia să o aplice.
La un moment dat, totuşi, acest coşmar se va încheia. Nimic pe acest pământ nu este veşnic. Acum doi ani, cetăţenii comunei i-au dat un avertisment. Peste încă doi, cel mai probabil, îl vor alunga din fotoliu de viceprimar. Abia atunci vremea scadenţelor va sosi şi, cu siguranţă, mai multe instituţii ale statului se vor trezi. Din păcate, pentru viitorul acestei comune bătute de soartă s-ar putea să fie prea târziu. Pentru el, pentru Bârsan, va fi mai devreme decât se aşteaptă!