Chimcomplex anunţă concedierea a 400 de angajaţi pe platformele din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti

Chimcomplex Borzeşti, cel mai mare combinat de produse chimice, cu platforme industriale la Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, a anunţat că va concedia aproape 400 de angajaţi. Potrivit unor surse, circa 300 dintre aceştia sunt de pe platforma din Râmnicu Vâlcea (fostul Oltchim). Măsura face parte dintr-un program de disponibilizare colectivă. Recent, Chimcomplex şi-a şi închis temporar producţia din cauza preţurilor la gaze. Compania are 1.936 de salariaţi

0

„Chimcomplex informează investitorii în legătură cu demararea unui program de disponibilizare colectivă care vizează un număr de 396 de angajaţi ai societăţii. Această măsură are la bază necesitatea redimensionării şi eficientizării activităţii Societăţii, ca urmare a sinergiilor/comasărilor dintre platformele industriale din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, dar şi în contextul economic şi geo-politic actual, în care compania are în vedere să optimizeze costurile operaţionale şi de funcţionare, să îşi eficientizeze activitatea, în scopul utilizării cu randament maxim al resurselor umane şi financiare, să se adapteze la influenţele exercitate de contextul naţional şi internaţional de criză, pentru a depăşi toate provocările”, potrivit unui comunicat al companiei publicat la Bursa de Valori Bucureşti.

Activitate închisă „temporar”

Chimcomplex Borzeşti se află şi pe lista marilor consumatori de energie care au beneficiat de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor din sectoarele şi subsectoarele expuse unui risc important de relocare. Însă, compania a anunţat în martie că intră într-un program major de restructurare în încercarea de a face faţă creşterilor preţurilor la energie şi că încearcă să caute soluţii pentru protejarea angajaţilor, dar dacă preţurile la energie nu îşi vor reveni, ia în calcul disponibilizări colective.
În data de 3 august, Chimcomplex a închis temporar activitatea de producţie în cadrul platformei din Râmnicu Vâlcea, motivând „remedierea defecţiunilor tehnice apărute la CET Govora şi repornirea furnizării cu energie şi abur”. Pe 18 august, Chimcomplex a anunţat că închide temporar activitatea de producţie în cadrul platformei industriale Borzeşti pe o perioadă de 14 zile ca urmare a creşterii preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.

Profit contrabalansat de creşterile costurilor de producţie

Chimcomplex este controlată în proporţie de 85% de Ştefan Vuza prin intermediul CRC Alchemy Holding (85%) şi de statul român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (9%). Chimcomplex, principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, şi companie strategică pentru economia românească, a încheiat anul 2021 cu afaceri de 2,24 miliarde lei. Chimcomplex Borzeşti a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net de 165 milioane lei (33,5 milioane de euro), acesta fiind cu 40% mai mic faţă de rezultatul din primul semestru al anului trecut, de 282,6 milioane lei (57,7 milioane de euro). Cifra de afaceri a companiei a crescut însă la 1,222 miliarde lei (247 milioane de euro), comparativ cu 1,1 miliarde lei (233 milioane de euro), în primul semestru din 2021.
Cheltuielile cu energia şi apa ale companiei au crescut de la 159 milioane lei în primele şase luni din 2021 la 413 milioane de lei în primele şase luni din 2022. Şi cheltuielile cu materiile prime au crescut.

Facebook Comments